Adrian Crânganu şi Lumea sa în 7 zile


Ne-am obişnuit ca în săptămânalul „Caraş-Severinul în 7 zile” să citim articolul de fond, uneori pamfletar, al conştiinciosului redactor-şef Adrian Crânganu.

Articolele domniei-sale cu tematici pamfletare, număr de număr, ne determină să intrăm într-o strânsă comunicare, îmbogăţindu-ne cunoştinţele.

Acestea fiind spuse, nu ne rămâne decât să apreciem efortul dumnealui, să-i încurajăm strădaniile permanente prin care se osteneşte a fi un conştiincios scriitor şi jurnalist, dăruitor de câte ceva bun semenilor, care să le fie îndreptate numai spre un real folos.

Frazele sale abundă, din când în când, de metafore şi trăiri fosforescente, chiar mai mult în socialul concret decât în universalitatea abstractă. Autorul urmăreşte modalităţile intrării într-un raport echilibrat cu realitatea, fără să evadeze din circuitul vieţii, condus de o comodă ironie neutră. Nu este vorba de un naufragiu pe marea sentimentalităţii, ci de o ancorare pe malul dur al realităţii.

Pamfletele lui Adrian Crânganu, dacă le putem numi aşa, nu sunt agresive, ci tandre, cu fraze de atitudine, comportament ce aparţine acestei lumi lăsată oarecum falsificată de propriile sale producţii. Unele paragrafe se complac în confortul proliferat de semnele şi realul modernismului deformator de valori, impunător de ierarhii înşelătoare.

Adrian Crânganu devine modern, paradoxal, dar semnificativ, prin perpetua excitaţie faţă de maşinăria absurdă a modernismului. Cine este înzestrat cu o vedere bună, sănătoasă, acestuia i se arată lumea printr-o lentilă nu prăfuită, ci curată, sensibilă şi inedită; cine vede mai puţin bine, priveşte în van sau îi este străină această lumină.

Însemnările lui Adrian Crânganu redau deprinderi, năravuri, greşeli, mentalităţi ale omului social de azi şi dintotdeauna. Ipostazele omenescului, la A.C., sunt extrem de diverse, de la intelectual la omul obişnuit, iar critica sa pledează întotdeauna pentru bun-simţ, gust normal, echilibrat, morala incluzând adesea trimiteri de autopersiflare, din când în când semnatarul vrând „să se disculpe” în acest mod, atunci când, probabil, crede că fraza e prea gravă.

Interesant este modul în care semnatarul jonglează cu noţiunile abstracte (ideea, esenţa, nonsensul), care devin adevărate făpturi concrete, vizibile, fără a-şi pierde însă încărcătura lor simbolică sau pledând chiar, prin poantă, pentru recunoaşterea lor ca atare. Tocmai coborându-le din abstract printre faptele pe care ele le reprezintă, semnatarul are deosebita măiestrie de a le reda.

Uneori ne face să râdem, de alţii, de noi, şi să cugetăm că există loc de mai bine. Râsul este prezent în orice societate care se vrea sănătoasă, ca formă de asanare a unor tare sociale, pentru că, din păcate, pentru astea nu există sprayuri.

Drumul spre ideal este presărat cu greşeli, păcate… Genul face parte din serviciul de salubritate al societăţii, deci oferă cel puţin o… mătură, personaj de groază pentru unele… gunoaie!

A.C. a căutat soluţii noi, prin esenţializarea personajului, stilizarea acestuia la trăsătura definitorie, care uneori îl şi înlocuieşte. Foloseşte adesea chiar şi inversiunea în topică, pentru a pune accent numai pe anumite însuşiri ale personajelor. Înainte de toate primează morala, adică axul principal al elaborării unui pamflet care porneşte de la o constatare critică.

De regulă, semnatarul porneşte de la o cugetare care-i aparţine, şi pentru care caută o temă-pretext pentru a ilustra. Uneori morala aşteaptă destul până să fie vehiculată de o fabulaţie. Se mai întâmplă şi invers, când un fapt de viaţă ori imaginativ să-i sugereze o învăţătură moralizatoare. Dar, în ambele cazuri, primează morala.

Adrian Crânganu crede în forţa cuvântului, a ideii şi a literaturii care îl vehiculează, servind acest crez cu modestele sale mijloace şi, în toate cazurile, cu onestitate…

Doinel PUIU MĂRGINEANU