Sprijin pentru privaţii care vor să facă lumină


În ultima şedinţă de Consiliu local, aleşii urbei au discutat pe marginea proiectului edilitar privind iluminarea ornamentală a clădirilor istorice de patrimoniu, aflate în proprietate privată. În final, s-a hotărât că administraţia publică va suporta de la bugetul local cheltuielile legate de energia electrică, dar pentru aceasta beneficiarii trebuie să colaboreze cu o firmă specializată, echipamentele utilizate să fie de înaltă tehnologie şi economice, şi să obţină avizul de la compartimentul de specialitate al Primăriei. (L. Dinu)

Consiliul Local Caransebeş a fost convocat recent în şedinţă extraordinară de lucru, ocazie cu care aleşii urbei au dezbătut proiectul edilitar ce prevede iluminarea ornamentală a clădirilor istorice de patrimoniu, respectiv a imobilelor ce se află în proprietate privată. Astfel, consilierii au decis să-i sprijine pe proprietarii de obiective de gen, în intenţia acestora de a le ilumina ornamental.

Prin urmare, administraţia publică va suporta de la bugetul local cheltuielile legate de consumul de energie electrică. Însă, pentru a beneficia de această facilitate, proprietarii de clădiri istorice trebuie să îndeplinească trei condiţii, şi anume: să colaboreze pentru realizarea investiţiei cu o firmă specializată, echipamentele utilizate să fie de înaltă tehnologie şi economice, şi, nu în ultimul rând, să obţină avizul favorabil din partea Serviciului de Urbanism şi Amenajarea Teritoriului din cadrul Primăriei municipiului de pe Timiş şi Sebeş.

De menţionat faptul că, în această perioadă, la Caransebeş este în derulare un proiect edilitar ce prevede iluminarea ornamentală a clădirilor istorice de patrimoniu aflate în proprietate publică. Între imobilele ce au fost puse astfel în valoare se regăsesc cele ale Primăriei, Casei Municipale de Cultură ,,George Suru”, Judecătoriei, Liceului Teoretic ,,Traian Doda”, Liceului Pedagogic ,,C.D. Loga” şi al Şcolii de Muzică şi Arte Plastice, precum şi cele două lăcaşe de cult din Centrul Civic, respectiv noua Catedrală Episcopală şi Biserica Romano-Catolică. Sistemele de iluminat utilizate în acest scop sunt foarte economice, pe leduri, cu un consum redus de electricitate.

În momentul de faţă, în urbea de pe Timiş şi Sebeş se lucrează pentru iluminarea ornamentală a ultimelor clădiri de patrimoniu şi lăcaşe de cult incluse în acest proiect, acestea urmând să fie finalizate în perioada imediat următoare.

Liviu DINU