Arhive zilnice: 19/09/2019


Caransebeşul nu e pregătit să primească investitori!

Recent, un investitor italian care produce recipiente din plastic şi-a anunţat intenţia de a demara o investiţie pe teritoriul comunei Buchin. Întrebat, în cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o recent, de ce investiţia nu a fost făcută pe teritoriul municipiului Caransebeş, care are o altă deschidere şi […]


Subiectiv

Mai demult, la unul dintre ziarele la care am lucrat ani buni, titlul rubricii la care ne scriam, o dată pe săptămână, editorialul, atunci când ne venea rândul, era „Subiectiv”, aşa cum e azi „Lumea în 7 zile”. Mi s-a părut o alegere bună a redactorului-şef de atunci, pe de […]


Organigrama spitalului din Caransebeş, picată din nou

Unul dintre punctele cele mai fierbinţi ale şedinţei extraordinare a Consiliului Local Caransebeş de luni, 16 septembrie, a fost cel referitor la modificarea structurii existente, completarea şi actualizarea Organigramei şi modificarea Statului de personal din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă. Aceasta a fost pentru a doua oară când aleşii municipali […]


Felix Borcean se mai gândeşte dacă semnează factura pentru dezinsecţie

Primarul Caransebeşului, Felix Borcean, a vorbit în cadrul unei recente conferinţe de presă despre subiectul dezinsecţiei, care a stârnit, atunci când a fost efectuată operaţiunea, în 12 şi 13 august, o serie de discuţii, deoarece contractul cu firma care a efectuat dezinsecţia a fost semnat de viceprimarul Marius Isac. „Eu […]


Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Caransebeş – ultima consultare

Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei a găzduit marţi, 10 septembrie, cea de a treia consultare publică privind elaborarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Caransebeş, aceasta fiind etapa finală a paşilor care trebuie parcurşi conform metodologiei. „În etapa de astăzi am propus şi aşteptăm ultimele observaţii în privinţa […]


Mii de credincioşi, în pelerinaj pe Muntele Mic

Peste 3.000 de pelerini au participat sâmbătă, 14 septembrie, la cel de al XIV-lea Pelerinaj organizat de Episcopia Caransebeșului în ziua Praznicului Înălțării Sfintei Cruci, la Crucea-monument de pe Muntele Mic, în anul în care este sărbătorit Centenarul Bănățean. Aceştia s-au alăturat unui sobor de ierarhi, preoți și diaconi, precum […]


„Energetica” s-a întors cu 17 medalii de la Gărâna

Clubul Sportiv „Energetica” din Caransebeş a participat recent la Cupa „Semenic Fest 2019” de la Gărâna, unde sportivii săi au obţinut rezultate meritorii. Astfel, s-au situat pe locul I Patric Cîrcu, David Radu, David Țîrdoiu, Robert Roșca, Nicoleta Bona, Bogdan Șelner, Ana-Maria Arşovan, pe a doua treaptă a podiumului au […]


Preţuri în Piaţa Gugulanilor

În aceste zile, producătorii agricoli care îşi desfac marfa în Piaţa Gugulanilor din Caransebeş, cea mai atrăgătoare din judeţ, conform statisticilor, practică următoarele preţuri: brânză dulce – 13-15 lei/kg, urdă – 12-15 lei/kg, caş de oaie – 20-22 lei/kg, caş de vacă 10-14 lei/kg, smântână (borcan) – 10-12 lei/kg, telemea […]