Arhive zilnice: 12/10/2017


Peste gugulani a coborât, frumos, toamna…

Prilej de mare sărbătoare şi fală în capitala Ţării Gugulanilor, odată cu recoltarea roadelor acestui anotimp. Pe parcursul a patru zile, în perioada 5-8 octombrie, Primăria municipiului Caransebeş, Casa de Cultură „George Suru“ şi Serviciul Public „Piaţa Gugulanilor“ au organizat cea de a VIII-a ediție a Festivalului „Toamna la Gugulani“, […]


Pagina 37

Acum câteva zile am vorbit cu un prieten la telefon aproape o oră, sau poate mai mult, nu ştiu exact, fiindcă nu m-am uitat la ceas. E şi el ziarist, mi-a fost coleg, am lucrat o bucată bună de vreme doar noi doi în birou, dar, după ce ziarul la […]


Consens deplin pe eficientizarea energetică, în Consiliul caransebeşean

Consiliul Local al municipiului Caransebeş s-a reunit marţi, 3 octombrie, în şedinţă de îndată, aleşii locali aprobând cu unanimitate de voturi două proiecte de hotărâre importante pentru comunitate, respectiv „Creşterea eficienţei energetice la Spitalul Contagioase şi TBC” şi „Eficientizarea energetică a Colegiului Naţional «Traian Doda», Corp B”, ambele în vederea […]


Senatorul Marcel Vela „amendează” două legi

În  cursul săptămânii trecute, în plenul Senatului României s-a votat cu 76 de voturi pentru, 21 de abţineri şi 6 voturi împotrivă, propunerea legislativă formulată de senatorul cărăşean Marcel Vela, pentru modificarea şi completarea Legii Nr. 236/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. Mai exact, propunerea legislativă are ca obiect modificarea […]


Horoscop

Berbec Veţi avea parte de o săptămână agitată, în care proiectele iniţiale trebuie amânate. E nevoie să rezolvaţi o mulţime de lucruri, mai ales acasă. Energia fizică nu este la nivelul obişnuit, aşa că, pentru a face faţă, va trebui să apelaţi la sprijinul partenerului. În week-end veţi primi câteva […]


File de calendar

12 octombrie: 1810 – A avut loc primul festival „Oktoberfest”, una dintre cele mai mari serbări populare din lume, care se desfăşoară anual la München; 1863 – A decedat Andrei Mureşanu, poet, creatorul Marşului revoluţionar de la 1848 (n. 1816); 1935 – S-a născut Luciano Pavarotti, tenor italian (d. 2007). […]


Preţuri în Piaţa Gugulanilor

În aceste zile, producătorii agricoli care îşi desfac marfa în Piaţa Gugulanilor din Caransebeş practică următoarele preţuri: brânză dulce – 10-12 lei/kg, urdă – 10 lei/kg, caş de oaie – 20-22 lei/kg, caş de vacă 10-14 lei/kg, smântână (borcan) – 10-12 lei/kg, telemea de vacă – 12-15 lei/kg, brânză proaspătă […]


Weekend cu medalii pentru tinerii atleţi caransebeşeni

Elevii de la Secţia de atletism a Clubului Sportiv Şcolar Caransebeş au participat sâmbătă, 7 octombrie, la Crosul „Cupa Banatului”, Buziaş 2017. La această competiţie, ei au obţinut următoarele rezultate: Copii 3 (8-9 ani): David Tucaliuc locul 1, Andrei Craşovan – locul 2, Ianis Ilie – locul 4, Denis Moscovici […]


Un concurs, două podiumuri pentru Alex Chicin

La sfârşitul săptămânii trecute, la Vinkovici, în Croaţia, a avut loc un puternic turneu internaţional de judo, la care au luat parte peste 600 de sportivi din România, Ungaria, Ucraina, Bulgaria, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Bosnia-Herţegovina şi, bineînţeles, din ţara-gazdă. Clubul Sportiv „Energetica” din Caransebeş a fost reprezentat de Alexandru Chicin, […]