Arhive zilnice: 01/11/2012


Marcel Vela, decorat de Patriarhul Daniel

Sâmbătă, 27 octombrie, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti a fost săvârşită slujba de pomenire a Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul spiritual al Bucureştilor. Sute de credincioşi au fost să se închine la moaştele Sfântului. Totodată, aceştia s-au putut închina şi moaştelor Sf. Nectarie, aduse din Grecia. Sf. Liturghie a fost […]


„Aliaţii” şi-au depus candidaturile pentru bătălia din 9 decembrie

La sfârşitul săptămânii trecute, cei şapte candidaţi ai Uniunii Social Liberale Caraş-Severin, însoţiţi de copreşedinţii Alianţei, Marcel Vela şi Ion Mocioalcă, au fost la sediul Biroului Electoral Judeţean, pentru a-şi depune oficial candidaturile pentru bătălia care se va da la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Imediat după ce au sosit […]


Jupa are om de legătură

Ovidiu Ruicu este noul delegat al localităţii Jupa pentru Consiliul Local Caransebeş. El are 34 de ani, este căsătorit, are doi copii şi este agent poştal în localitate. „Mă onorează propunerea şi încerc să fiu omul de legătură între Primărie şi comunitate, încerc să mă implic în acest program pentru […]


Rugă şi înfrăţire la Sacu

Cu ocazia sărbătoririi Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, Bisericile din comuna Sacu şi satul aparţinător Tincova îşi sărbătoresc hramul. Cu această ocazie, în organizarea Primăriei şi a Consiliului local, în cele două localităţi va avea loc Ruga, care va ţine trei zile, respectiv de joi, 8 noiembrie, până duminică, 10 […]


Maşina

Adrian CRÂNGANU Nu ştiu alţii cum mă văd sau ce cred despre mine, dar eu, dacă ar fi să mă caracterizez în cât mai puţine cuvinte, aş spune că sunt un ziarist bătrân şi un tânăr prozator. Aşa mă consider, şi nu de ieri, de alaltăieri. Două au fost momentele […]


Dacă e Bocşa, e „TATA OANCEA”

În perioada 9.11.2012-11.11.2012, la Casa Orăşenească de Cultură Bocşa va avea loc cea de-a XXXVI-a ediţie a Festivalului de creaţie şi interpretare a poeziei în grai bănăţean „TATA OANCEA”. Scopul acestei manifestări este acela de-a conserva şi promova literatura dialectală şi implicit dulcele grai bănăţean. Festivalul „TATA OANCEA” este deja […]


Grabă… ilegală

Timp de o săptămână, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin au fost organizate şi executate acţiuni pe raza întregului judeţ pentru reducerea victimizării ca urmare a accidentelor de circulaţie, prin combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, neadaptarea vitezei la condiţiile de drum şi trafic, ori excesul de viteză. La […]


„Scutul Pădurii 2012”.

 În perioada de referinţă poliţiştii au acţionat în cadrul planului de acţiune comun intitulat „Scutul Pădurii 2012”. Au fost executate un număr de 696 de acţiuni în baza planurilor proprii din care 474 au fost organizate pe linia transportului de material lemnos. Diferenţa de acţiuni au vizat respectarea prevederilor legale […]


Jupa s-a îngozit cu zâmbetul pe buze

Deşi este o sărbătoare împrumutată, am considerat că Halloweenul este o ocazie perfectă pentru cei mici de a se distra costumându-se în personajele de desene animate sau din poveştile preferate şi de a cutreiera uliţele satelor, speriindu-i pe localnici cu clasicele „somaţii”: „Buhuhu!” şi „Ne daţi sau nu ne daţi?!”. […]


Solomia Sârbu, de 82 de ani, a alergat în „Spiritul Olimpic”, la Caransebeş

Câteva mii de copii, adolescenţi şi vârstnici au participat la Crosul Spiritul Olimpic, organizat vineri, 26 octombrie, în 14 localităţi din Caraş-Severin. La Caransebeş, cel mai tânăr participant a avut 5 ani, iar cea mai vârstnică, Solomia Sârbu, 82, ea fiind premiată de Primărie pentru gestul făcut Alături de ea […]