Arhive zilnice: 25/11/2010


Lansare Mircea Dinescu, de Ziua Naţională

Ziua Naţională a României va fi marcată, la Caransebeş, printr-un program amplu, care va debuta la ora 15, cu un Te Deum, urmat de alocuţiuni, depuneri de coroane şi un scurt recital susţinut de copiii de la Grădiniţa P.P. Nr. 4. Potrivit programului, va urma defilarea dispozitivului militar, după care […]


Şomerii – consiliaţi şi instruiţi

Blocul Naţional Sindical şi New Hope, societate specializată în selecţia şi plasarea forţei de muncă din judeţ, au demarat proiectul ,,Consilierea şi instruirea şomerilor”. Acesta este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi are o valoare totală de peste 7,8 milioane de lei. „Consilierea şi […]


,,La Mulţi Ani”

Recent, ANDREEA CHICIN, din Caransebeş, a sărbătorit, într-o zi de toamnă târzie, împlinirea primăvăraticii vârste de 21 de ani. Cei dragi, cărora li se adaugă colegii de breaslă din presă – redacţia săptămânalului ,,7 zile” – îi urează ,,La Mulţi Ani” şi îi dedică această frumoasă poezie:


Incendiu pe strada Cloşca

Locatarii unui imobil situat la intersecţia străzilor Cloşca şi Morilor din municipiul Caransebeş au trăit recent clipe de coşmar. Într-una din încăperile locuinţei s-a declanşat un incediu care putea avea urmări dintre cele mai nefaste, dacă pompierii nu ar fi intervenit cu promptitudine. Focul a izbucnit în timp ce locatarii […]


Clubul Montan Caransebeş, la 15 ani

Recent, Clubul Montan din municipiul de pe Timiş şi Sebeş a împlinit 15 ani de existenţă. El a fost înfiinţat la iniţiativa alpinistului Cornel Galescu, cu sprijinul tinerilor iubitori de munte Florin Grama şi Adrian Prelipceanu. De-a lungul timpului, principalele obiective ale clubului au fost promovarea turismului şi a alpinismului […]


Trei zile de analize medicale gratuite, la Caransebeş

Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie din Bucureşti organizează, la Caransebeş, în perioada 26-28 noiembrie, acţiunea intitulată „Expoziţia pentru Sănătate”. Cu acest prilej, mai mulţi medici din Timişoara şi Caransebeş vor efectua, pe parcursul a trei zile, analize medicale şi teste de evaluare a stării de sănătate. Întâlnirea pacienţilor cu […]


Preţul

Adrian CRÂNGANU La fel ca orice om, de-a lungul vieţii şi eu mi-am fixat nişte ţeluri. Am încercat, pe cât posibil, să nu iau la ţintă morile de vânt, pentru că, din principiu, eu nu bat la uşi care ştiu dinainte că nu mi se vor deschide niciodată. Am încercat, […]


Punţi între sat şi oraş

Proiectul de parteneriat „Punţi între sat şi oraş”, încheiat între Liceul Teoretic „Traian Doda” şi Şcoala cu clasele I-VIII Măru, urmăreşte promovarea dialogului şi a comunicării între elevii celor două şcoli, organizarea de diverse activităţi sportive, artistice, literare, însuşirea unui comportament atent, tolerant şi civilizat între elevi, şi înlăturarea barierelor […]


Locul 1 dintre toţi!

Grupa de fotbal Juniori C a Clubului Sportiv Scorilo-Autocatania Caransebeş este singura structură dintre sporturile catalogate ,,de echipă” din municipiul Caransebeş, care, la cumpăna dintre ani, se va afla pe locul 1 al unui clasamaent în toate competiţiile sportive desfăşurate în sezonul  2010-2011. Respectiva grupă de copii, născuţi în anii […]