Şomerii – consiliaţi şi instruiţi


Blocul Naţional Sindical şi New Hope, societate specializată în selecţia şi plasarea forţei de muncă din judeţ, au demarat proiectul ,,Consilierea şi instruirea şomerilor”. Acesta este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi are o valoare totală de peste 7,8 milioane de lei. „Consilierea şi instruirea şomerilor” a fost întocmit în baza unei analize socio-economice, în urma căreia s-a constatat o scădere a populaţiei active ocupate, o situaţie financiară precară, lipsa generării unui număr suficient de locuri de muncă în comparaţie cu cererea, o rată a şomajului mai mare, precum şi tendinţa de creştere a acesteia. Potrivit proiectului, 250 de şomeri aflaţi pe lista persoanelor asistate vor beneficia de servicii de consiliere şi instruire în vederea integrării pe piaţa muncii sau a dezvoltării unei afaceri. Spre deosebire de celelalte iniţiative de pe piaţă, şomerii vor beneficia gratuit de cursuri de calificare şi specializare, iar pe durata acestora fiecare persoană va primi şi o subvenţie echivalentă cu salariul mediu pe economie. Activitatea de consiliere va fi realizată de experţi în consiliere şi motivare, iar instruirea şomerilor presupune organizarea a patru cursuri de calificare pentru 100 de şomeri, a şase cursuri de specializare pentru alte 100 de persoane neocupate şi participarea a 50 de persoane la seminarii de dezvoltare a competenţelor antreprenoriale în vederea deschiderii unei afaceri.

„Ne propunem, de asemenea, să realizăm o anchetă pentru identificarea nevoii reale de forţă de muncă, în vederea instruirii şomerilor, în concordanţă cu aceasta. Suntem încrezători că acest proiect va contribui în mod concret la creşterea ratei de ocupare, reducerea şomajului şi îmbunătăţirea capacităţii de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă”, ne-adeclarat Claudia Bălan, reprezentanta societăţii New Hope.

Carmen SENCO