„Vom aborda cu multă seriozitate promovarea în Liga a II-a”


În cadrul unei conferinţe de presă susţinută recent în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş, edilul municipiului, Marcel Vela, s-a referit la situaţia echipei FC Caransebeş, care evoluează în Seria a IV-a a Ligii a III-a. „Până acum am avut parteneriate cu o serie de cluburi, au venit câţiva investitori, apoi am susţinut-o singuri, ca administraţie locală, pe urmă am mai încercat cu alţi investitori… Cert este că, din acest an, Primăria municipiului Caransebeş a pornit pe un nou drum, împreună cu Dan Alexa, şi ne bucurăm de susţinerea prof. Alin Artimon, antrenorul echipei, drum pe care cred eu că l-am parcurs foarte bine, având în vedere realizările şi poziţia fruntaşă din clasament pe care o ocupă acum fotbalul caransebeşean. În acest context, am discutat şi cu Dan Alexa, care ne-a confirmat participarea sa şi pe mai departe, astfel încât şi noi suntem dispuşi să facem unele transferuri importante la echipă în pauza dintre tur şi retur, şi să abordăm cu multă seriozitate promovarea în Liga a II-a la finalul acestui campionat. Echipa, antrenorul Alin Artimon şi Dan Alexa au, din partea Primăriei municipiului Caransebeş şi a Consiliului Local, tot suportul şi toată susţinerea pentru a promova în Liga secundă”, a spus Marcel Vela. (S. Rogoz)