Un şut şi trei greşeli neforţate = înfrângere


valcea caransebes 3
CSM Rm. Vâlcea – FC Caransebeş 4-1 (2-0)
Stadion Municipal, spectatori 200
Fără victorie şi fără gol marcat în ultimele cinci etape, CSM Rm. Vâlcea s-a descătuşat sâmbătă, 18 octombrie, în etapa a VIII-a Seriei a II-a a Ligii a II-a, în disputa cu FC Caransebeş, tranşată cu 4-1.
Revenit pe bancă, antrenorul Erik Lincar a aliniat o echipă surpinzătoare, dar a primit cadou patru goluri de la echipa sa, pentru ziua de naştere aniversată joi. Cu un alt sistem, 4-1-4-1, Vâlcea a fost resuscitată în atac de viteza şi tehnica lui Konyeha. Nigerianul a deschis scorul în minutul 3, după o acţiune personală de toată frumuseţea, finalizată cu un şut la colţul lung. Gafiţa a dat emoţii vâlcenilor în minutele 23 şi 26, când a ratat două ocazii bune. Tot Konyeha a majorat scorul în minutul 31, după ce portarul Rusu a respins eronat centrarea în faţa porţii venită de la Geantă. Oaspeţii au fost din nou periculoşi după un corner, dar Goşa nu a reuşit să profite de bâlbâiala oltenilor. În finalul reprizei, Coman nu a putut să fructifice din 8 metri pasa excelentă venită de la Konyeha.
Caransebeşenii au revenit în joc în minutul 56, când Dicu a marcat cu capul, după un corner. Impulsionaţi de gol, oaspeţii au avut momente bune şi Precup a tras puţin peste poartă.
Finalul a aparţinut însă tot vâlcenilor. În minutul 83, Samson a şutat de la 18 metri, mingea a ajuns cu noroc la C. Neagu, care, singur la 10 metri, a şutat sub transversală şi Erik Lincar a îngenuncheat de fericire. Peste numai trei minute, Lucian Iordache, mijlocaşul reactivat de Erik Lincar, a înscris cu o execuţie superbă, un şut senzaţional de la 25 de metri.
„O victorie zic eu meritată a gazdelor, am păţit exact ce am păţit la Pâncota. Nici n-am ajuns bine pe teren, că am şi greşit, neforţaţi de adversar, au gafat doi jucători de-ai mei, incredibil, şi a fost 1-0… Când începi de la acest scor, e un pic mai greu… După aceea, consider că am echilibrat situaţia. În repriza a doua, cred că, după marcarea golului, vreo 15 minute, echipa noastră a venit puţin peste Vâlcea, dar, pe o greşeală, dacă ne uităm foarte atent, noi am luat golurile după un şut şi trei greşeli aproape neforţate de adversar, am mai primit un gol. Asta nu ne scuză şi nu vreau nici să neg meritele celor de la Vâlcea, victoria lor este meritată, însă scorul, raportat la ce s-a întâmplat în teren, mi se pare exagerat. Obiectivul nostru rămâne acelaşi – să jucăm şi anul viitor în acelaşi eşalon secund… Că unii şi alţii s-au hazardat să ne arunce tot felul de obiective, este problema dumnealor. Noi ştiam foarte clar care este valoarea nostră şi care ne e obiectivul”, a spus după meci antrenorul formaţiei caransebeşene, Sorin Bălu.
FC Caransebeş: Rusu, Manea, Dicu, Goşa, Buşu, Negoescu (min. 46, Săulescu), Suru (73, Lupu), Artean, Poiană (82, Dârvaru), Precup, Gafiţa. Antrenor, Sorin Bălu.
CSM Râmnicu Vâlcea: D. Popescu, Samson, I. Stoica, Pîrvulescu, Al. Ionescu, Iordache, Konyeha, B. Geantă (85, Calcan), Ov. Popescu, Câju (63, Munteanu), Coman (71, Neagu). Antrenor, Erik Lincar.
A arbitrat la centru Ovidiu Petru Oprea (Ploieşti), asistat la cele două linii de Joszef Peter (Sfântu Gheorghe) şi Monica Rigo (Cluj-Napoca).
Text şi foto: Adi GEORGESCU