Ultima diplomă a Valeriei Borza…


În cadrul primei şedinţe ordinare din acest an a Consiliului Local, desfăşurată luni, 27 ianuarie, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei, a avut loc ceremonia de înmânare, post-mortem, a titlului de „Cetăţean de onoare al municipiului Caransebeş”, Valeriei Borza, campioană naţională la simplu junioare şi la dublu-mixt, la tenis de masă. Hotărârea a fost aprobată în unanimitate de consilierii municipali. Diploma a fost înmânată Georgetei şi lui Nicolae Borza de către primarul Marcel Vela. „Vreau să mulţumesc Primăriei şi Consiliului Local pentru sprijinul acordat în aceste momente dificile. Au fost aproape de noi în acele clipe, când aveam cea mai mare nevoie”, a spus tatăl fostei mari sportive. (S. Rogoz)