,,Pandurii” lui Vladimirescu au oprit ofensiva gugulană


CS Vladimirescu 2003 – FC Caransebeş 2-1 (2-1)

 În cadrul penultimei etape a turului Seriei a V-a a Ligii a III-a, FC Caransebeş a jucat sâmbătă, 19 noiembrie, în deplasare, la CS Vladimirescu 2003, partida încheindu-se cu victoria cu 2-1 a arădenilor. A fost un meci în care gugulanii au atacat în cea mai mare parte a timpului, însă gazdele s-au apărat exact şi au punctat din lovitură liberă şi o nesincronizare a apărătorilor lui Nelu Ibric. Caransebeşenii se menţin, şi după acest meci, pe treapta a treia a clasamentului. În ultima partidă din tur, ei vor juca acasă, sâmbătă, de la ora 14, cu CFR Simeria. (S. Rogoz)

Pentru a ne face o idee în privinţa condiţiilor în care s-a desfăşurat meciul din etapa a XIV-a a Seriei a V-a a Ligii a III-a, dintre FC Caransebeş şi CS Vladimirescu 2003, de sâmbătă, 19 noiembrie, să spunem că gazdele veneau după nu mai puţin de 7 etape fără victorie. Ultima dată când s-au bucurat arădenii a fost pe 23 septembrie, la acea surprinzătoare victorie de la Giarmata. De atunci, ei câştigaseră un singur punct, cel de la Hunedoara. Caransebeşul a venit în Ardeal cu gânduri clare de victorie. Clasaţi pe podium, oamenii lui Nelu Ibric au dat drumul unui joc de pase menit să destabilizeze defensiva gazdelor. Trupa lui Sculici şi Puia s-a ţinut însă bine şi a deschis scorul la primul şut pe poartă, în minutul 10, când, după un fault la marginea careului, comis de un apărător caransebeşean, Ervin Kegyes a dictat o lovitură liberă pe care Marius Ciubăncan a executat-o impecabil, în stil mare, în vinclul din stânga porţii lui Vulpescu.

La fel de frumos avea să fie şi golul egalizator, venit după ce gugulanii presaseră tot mai mult spre jumătatea arădeană. În minutul 28, în urma executării unei lovituri libere de la 30 de metri, lateral-dreapta, de către Suru, acesta a întors, mingea a ajuns la Feneş, undeva la 18 metri, iar mijlocaşul caransebeşean a reluat din prima, cu latul, balonul ducându-se la „păianjenul” de la colţul scurt al porţii ardelene.

După ce s-au văzut egalate, gazdele au ieşit mai curajos la joc. Eforturile le-au fost răsplătite printr-un gol foarte frumos. Astfel, în minutul 35, după o netenţie a apărătorilor oaspeţi, Ciprian Rus a ,,ciupit” mingea la 25 de metri, a scăpat singur spre dreapta careului, a ajuns în unghi mort, aproape de linia de aut, faţă în faţă cu portarul Vulpescu, şi a trimis pe lângă goal-keeper-ul gugulan, aducându-şi echipa în avantaj. Minutele rămase până la pauză au mai adus o şansă în dreptul arădenilor, în minutul 42, când Rus l-a pus în cursă pe Homorogan, dar şutul la colţul scurt, din 6 metri, al atacantului, a trecut puţin pe lângă bară.

Partea a doua a întâlnirii i-a regăsit pe gugulani în căutarea relansării meciului. Vladimirescu n-a repetat erorile din alte meciuri şi a avut o defensivă exactă, cu un Mirciov în zi bună. Cu toate acestea, în minutul 62, Fara a întors cu călcâiul, în careu, până la Staicu, însă şutul acestuia a trecut puţin peste transversala porţii arădene. În minutul 65, gazdele au trecut pe lângă majorarea scorului, atunci când acelaşi Rus a pătruns prin stânga suprafeţei de pedeapsă, însă a fost blocat la timp de Vulpescu. Formaţia lui Ibric a risipit cea mai mare şansă cu 10 minute înainte de final, când o acţiune prelungită a purtat mingea până în careul mic arădean, însă portarul Bak a fost providenţial în faţa lui Dovlete, care se pregătea să sărbătorească egalarea. Şi, în timp ce Caransebeşul era în atac, în căutarea unui gol care să le aducă un punct, gazdele şi-au mai trecut în cont două ocazii, pe contraatac, prin Rus – bară, în minutul 78, şi Georgiu, în minutul 88.

Meciul a însemnat o victorie care reaprinde speranţele că Vladimirescu se poate regăsi deasupra liniei, în acest încercat sezon, la capătul căruia retrogradează 6 echipe, iar pentru caransebeşeni o înfrângere care nu schimbă prea mult lucrurile, gugulanii pastrându-se în continuare pe treapta a III-a a clasamentului.

Vladimirescu: Bak – Dobai, Banilievici, Mirciov, Istin – Kocsis, Georgiu, Ciubăncan, G. Iancu (63, Savin) – Homorogan (70, Dragu), C. Rus (90, Arhilie). Antrenori: Cristian Sculici, Cătălin Puia.

Caransebeş: Vulpescu – Firiţeanu (56, Fara), Covăsală (46, N. Bona), Patrona, Dumitru – Țimbota (84, Tică), Suru, Feneş, Văcărescu – Staicu, Frenţ (65, Dovlete). Antrenori: Ion Ibric, Dan Doran.

Arbitri: Ervin Kegyes – Constantin Por (ambii din Satu Mare), Janos Glazer (Poiana Codrului).

Observatori: Ludovic Uihely, Mihai Bumbui (ambii din Timişoara).

1. Bihorul Beiuş 14 9 3 2 19-16 30 (+12)
2. A.C.S. Recaş 14 8 4 2 24-9 28 (+10)
3. Caransebeş 14 7 4 3 19-14 25 (+4)
4. Simeria 14 7 3 4 19-13 24 (+3)
5. Giarmata 14 7 3 4 19-15 24 (+3)
6. Hunedoara 14 6 4 4 17-11 22 (+1)
7. Petroşani 14 5 6 3 14-10 21 (0)
8. C.S.M. Şcolar 14 6 3 5 17-17 21 (+3)
9. Timişoara II 14 6 2 6 27-20 20 (-1)
10. V. lui Mihai 14 5 3 6 13-13 18 (-3)
11. Flacăra Făget 14 5 2 7 16-28 17 (-4)
12. Naţional Sebiş 14 3 5 6 12-12 14 (-10)
13. Vladimirescu 14 4 1 9 17-29 13 (-8)
14. Becicherecu M. 14 3 2 9 15-20 11 (-10)
15. Gloria Reşiţa 14 2 5 7 8-18 11 (-13)
16. Gloria Arad 14 2 4 8 9-20 10 (-21)

Rezultatele complete ale etapei a XIV-a: Gloria Reşiţa – Jiul Petroşani 1-1; FC Hunedoara – CSM Şcolar 3-1; CS Vladimirescu – FC Caransebeş 2-1; FC Timişoara – ACS Recaş 0-2; Gloria Arad – Bihorul Beiuş 1-2; CFR Simeria – Becicherecu Mic 1-0; Naţional Sebiş – Flacăra Făget 0-0; Valea lui Mihai – Millenium Giarmata 1-0.

Rezultatele complete ale etapei a XIV-a: Gloria Reşiţa – Jiul Petroşani 1-1; FC Hunedoara – CSM Şcolar 3-1; CS Vladimirescu – FC Caransebeş 2-1; FC Timişoara – ACS Recaş 0-2; Gloria Arad – Bihorul Beiuş 1-2; CFR Simeria – Becicherecu Mic 1-0; Naţional Sebiş – Flacăra Făget 0-0; Valea lui Mihai – Millenium Giarmata 1-0.

 Etapa a XV-a, ultima a turului, programată în 25 şi 26 noiembrie: FC Caransebeş – CFR Simeria (se dispută sâmbătă, de la ora 14); CSM Şcolar – CS Vladimirescu; Becicherecu Mic – Gloria Reşiţa; Millenium Giarmata – FC Timişoara II; ACS Recaş – Gloria Arad; Bihorul Beiuş – FC Hunedoara; Jiul Petroşani – Naţional Sebiş; Flacăra Făget – Valea lui Mihai.

Sorin ROGOZ