Get Adobe Flash player

Trei Românii

La felul în care văd eu lucrurile, aş zice că, oricât ar încerca unii şi alţii să ne convingă că România nu e ruptă în două, n-au nicio şansă, sau cel puţin n-au cu mine. Ba, mai mult, m-aş aventura până într-acolo încât să spun că e sfâşiată în trei, aşa cum, dacă am fi cinstiţi cu noi înşine, ar trebui să recunoaştem că a fost întotdeauna. De obicei, nu mă gândesc la asta, lucrurile mărunte şi banale din care e alcătuită viaţa mea de zi cu zi sunt atât de multe încât sufocă, pur şi simplu, puţinele clipe în care mi-aş putea permite să fiu ceva mai profund decât atunci când, să zicem, îmi fac griji dacă va ploua sau nu sâmbătă la meci. Şi probabil că tot din cauza asta, cu toate că mi-am propus de nenumărate de ori s-o fac, n-am reuşit să mă hotărăsc nici în privinţa lui Dumnezeu, dacă există, unde stă şi cu ce se ocupă. Am crezut că am să găsesc răspunsurile în Biblie, însă, de câte ori am început să citesc din ea, tot de atâtea ori am şi lăsat-o din mână. Cuvintele ei erau prea grele, n-apucam să le înţeleg că se şi duceau la fundul oceanului de superficialitate care sunt gândurile mele într-o zi obişnuită. De aia, însă, tot nu renunţ. Sunt sigur că o să vină vremea când înţelepciunea slovelor Cărţii Sfinte n-o să se mai prăbuşească în adânc, ci va pluti, alene, pe apele conştiinţei mele, iar mie nu-mi va rămâne decât să o adun, ca pe o spumă, în palmă. Fiindcă, pe undeva, prin adâncul sufletului, eu cred. Însă vreau s-o fac şi cu mintea.

După cum se vede, am foarte puţin timp în care să mă gândesc la lucruri importante. Şi poate că la fel de grăbite şi nebăgate în seamă ar fi trecut pe lângă mine şi protestele din ultima vreme, dacă la ele n-ar fi participat atâta lume şi n-ar fi ţinut atât de mult. Nu le-am studiat cine ştie ce, dar, la un moment-dat, m-am gândit că arată ca o crăpătură în pânza din care e ţesut poporul român. Atâta au tras unii şi alţii de ea în 27 de ani, încât până la urmă materialul a pârâit şi s-a rupt.

Aşa au luat naştere trei Românii. Mi-ar fi plăcut să spun că ele sunt Ardealul, Moldova şi Ţara Românească, numai că eu le văd puţin altfel. Prima e a celor care au fost la vot, şi ea mi-e cea mai dragă, fiindcă e un câmp de luptă pe care ne batem, iar cei mai buni câştigă. N-are importanţă cine, fiindcă azi sunt unii, mâine alţii, dar pentru mine contează lupta în sine şi oştenii care o poartă. În bătăliile electorale, de fapt în orice înfruntare, mi-am respectat întotdeauna mai mult adversarii, decât aliaţii care dau bir cu fugiţii la cel mai mic semn de înfrângere.

Ei sunt a doua Românie. Nu le-am înţeles niciodată nici lenea, nici lehamitea de a merge la vot, şi nici nepăsarea. La alegerile astea au fost mulţi, şi ceva îmi spune că, în cea mai mare parte, ei au fost la proteste. S-au trezit prea târziu şi s-au gândit să facă din stradă, secţie de votare. Din păcate pentru ei, urnele s-au închis în 11 decembrie 2016, la ora 9 seara.

În fine, în cea de a treia Românie trăiesc cei de toate culorile politice, care încearcă să coase crăpătura cu aţă albă.

Adrian CRÂNGANU

Traducere