Spitalul caransebeşean are ambulatoriu. Şi un nou manager



Un eveniment mult-aşteptat de comunitatea locală – deschiderea ambulatoriului Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş – a avut loc marţi, 13 aprilie, de faţă fiind reprezentanţi ai administraţiei publice, în frunte cu primarul Felix Borcean, consilieri locali şi un mare număr de cadre medicale, invitat special fiind fostul manager Adrian Cican.
Marţi s-au deschis doar nouă cabinete, cu 12 specializări, respectiv Cardiologie, Boli interne, Ginecologie, Chirurgie generală, Chirurgie toracică, Ortopedie, ORL, Dermato-venerologie, Pneumologie, Pediatrie, Neurologie şi Psihiatrie pediatrică, aici urmând să-şi desfăşoare activitatea cadre medicale din spital.
Felix Borcean a spus că nu mai are starea euforică pe care ar fi avut-o în urmă cu un an, când, de fapt, primele cabinete din ambulatoriu ar fi trebuit să fie date în folosinţă. „E bine şi mai târziu decât niciodată, dar numai noi ştim cu câte sacrificii şi câte bătălii s-au dus, şi câţi nervi şi pasiuni au provocat aceste spaţii… Ce trăim astăzi este o situaţie absolut normală, care ar fi trebuit să existe dintotdeauna la spitalul din Caransebeş. Din păcate, acum 18 ani cineva s-a gândit că nu ar fi rentabil să funcţioneze astfel de cabinete, s-au desfiinţat, s-au înfiinţat cabinete private, iar astăzi, după 18 ani, ambulatoriul a redevenit ambulatoriul integrat al spitalului din Caransebeş, moment în care se cuvin felicitaţi unii oameni care au înţeles şi au tras la aceeaşi căruţă, au priceput că acest lucru este foarte necesar spitalului, nu numai pentru încasările pe care le-ar aduce unităţii medicale, pentru că suntem obişnuiţi să gândim de obicei în termeni financiari totul, dar medicina nu înseamnă doar bani, medicina înseamnă trudă, pasiunea medicilor şi munca asistentelor, dar cei mai câştigaţi din toată «afacerea» asta sunt pacienţii care, de miercuri, revin în acest ambulatoriu. Zic eu că sunt condiţii foarte bune în noile cabinete, mai este de lucru în ambulatoriu, mai există o zonă care a fost prima dată amenajată şi care, din nu ştiu ce motive, încă nu a fost deschisă, dar, cred eu, în cel mai scurt timp şi această arie din spital va fi redată normalităţii medicale”, a declarat Felix Borcean.
Administratorul public Florin Bogdea a precizat că reabilitarea cabinetelor s-a făcut cu angajaţii Serviciului Public de Întreţinere şi Reparaţii Caransebeş, şi cu sprijinul fostului manager Valentina David şi al managerului interimar Bhupinder Singh. „Este un lucru bun, este un pas înainte, şi ne gândim, evident, şi la etajul întâi, unde sunt acele cabinete renovate, să continuăm deschiderea ambulatoriului şi pe alte specializări, o specializare care este foarte necesară fiind stomatologia, cu un cabinet dentar care să funcţioneze 24 de ore din 24. Vreau să le mulţumesc celor de la Asociaţia «Salvaţi Spitalul Caransebeş», care au contribuit la dotarea cabinetelor cu termopane, imprimante, celor de la SPIR, care au venit cu partea de tarkett şi cu amenajarea, şi iată că, atunci când există colaborare între Primărie şi spital, ies şi lucruri frumoase, cum este acest ambulatoriu, care este un câştig în primul rând pentru pacienţii din Caransebeş, care nu vor mai fi nevoiţi să plătească la cabinete private, ci pot veni la ambulatoriu, unde beneficiază de consultaţii gratuite, decontate prin Casa de asigurări de sănătate, bani care intră în bugetul spitalului”, a mai spus city-managerul municipiului.
Marţi fiind ultima zi în care şi-a exercitat mandatul de manager interimar, dr. Bhupinder Singh a declarat că programul fiecărui cabinet este afişat atât pe uşă, cât şi în afara ambulatoriului, serviciile fiind asigurate de personalul medical din spital, acestea fiind gratuite, pacienţii trebuind să aibă asupra lor doar biletul de trimitere şi cardul de sănătate. De asemenea, a mai spus Bhupinder Singh, la parterul spitalului s-a deschis un cabinet pentru cei care doresc să doneze sânge, şi unul pentru teste RT PCR.
Tot marţi, a fost numit în funcţia de manager al spitalului, în locul dr. Bhupinder Singh, Adrian Dumbravă, originar din comuna Turnu Ruieni, cel care, în urmă cu trei ani, a propus administraţiei locale construirea unui nou spital, după modelul celui pe care grupul de firme pe care îl reprezenta atunci îl ridicase, de la zero, la Mioveni.
Sonia BERGER