Spital Județean nou în Caraș-Severin!



Până zilele trecute, preşedintele PNL Caraş-Severin, senatorul Marcel Vela, a evitat să se implice mediatic în subiectul legat de Spitalul Județean de Urgenţă din Reşiţa, deoarece a considerat că sănătatea nu are culoare politică și nici nu a dorit să se interpreteze că îşi face campanie electorală.
Conform declaraţiilor sale, în anul 2020 s-a limitat să aducă, discret, un sponsor care a donat un aparat PCR pentru testele Covid, atunci când la începutul pandemiei acestea erau trimise la Timișoara și bolanavii așteptau rezultatele câteva zile.
„La sfârșitul anului trecut am mai susținut prin vot (toți liberalii din Parlament) alocarea prin Bugetul de Stat a 15 milioane pentru SJU Caraș-Severin, fără să postez acest lucru și fără să bat obrazul parlamentarilor PSD din Caransebeș și Reșița pentru că la Bugetul din 2019 ei nu au votat un amendament similar depus de mine pentru Spitalul din Caransebeș (deși colegii PSD din județul Dolj m-au susținut, culmea). Iar acum, la ultimul buget pe 2023, cu ministru de finanțe PSD… din nou s-au făcut că uită de Spitalul din Caransebeș.
Am mai fost în luna decembrie 2022 cu Romeo Dunca și Nelu Popa la Strasbourg, împreună cu o echipă de proiectanți, ca să vedem acolo un exemplu de bune practici la un spital model, cu o dimensiune cam egală cu un spital județean nou, pe care speram atunci că-l vom construi în Banatul de Munte.
Nici anul trecut nu am făcut publicitate, deși nu a fost simplu sa facem acel tur de forță.
Nici acum nu aș fi abordat acest subiect, dar, văzând ultimele știri negative despre SJU, doresc să aflați și vești bune despre sănătatea din Caraș-Severin:
Astăzi pot anunța că DA…SE VA CONSTRUI UN SPITAL NOU JUDEȚEAN în municipiul Reșița, investiție ce va fi introdusă pentru finanțare în Lista de Spitale noi în România.
Așa cum am stabilit în ultima ședință a conducerii Partidului Național Liberal, condusă de către președintele Nicolae Ciucă, Premier al României, noua construcție a spitalului din Banatul de Munte va fi susținută și asumată de către PNL în programul guvernamental legat de infrastructura sanitară nouă.
Doamne ajută și să fie cu folos pentru Viață!”, a scris preşedintele PNL Caraş-Severin pe pagina sa de socializare.
Bogdan NAUM