Sinagoga, ca templu al muzicii clasice


 Cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la naşterea lui Friedrich Pauck, compozitor şi primar al Caransebeşului între 1918-1929, Primăria municipiului şi Casa de Cultură ,,George Suru” au organizat recent, la Sinagoga din localitate, o acţiune comemorativă. Programul a inclus vernisajul unei expoziţii foto-documentare dedicate lui Friedrich Pauck, un medalion biografic şi un concert extraordinar. Evenimentul a mai fost organizat şi cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la naşterea lui George Enescu, care a concertat şi la Caransebeş. (C. Senco)  

Cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la naşterea lui Friedrich Alfred Pauck, compozitor şi primar al Caransebeşului între 1918 şi 1929, Primăria municipiului şi Casa de Cultură „George Suru“ au organizat o manifestare comemorativă, vineri, 19 august, de la ora 19, la Sinagoga din localitate. Programul serii a cuprins vernisajul unei expoziţii foto-documentare dedicată lui Friedrich Alfred Pauck, un medalion biografic prezentat de către col. (r) Liviu Groza şi un concert extraordinar în cadrul căruia au fost interpretate creaţii ce aparţin lui Felix Mendelssohn Bartholdy, Max Bruch, Franz Liszt, Theodore Dubois, şi, bineînţeles, Friedrich Pauck. Au evoluat Franz Metz (orgă), Wilfried Michl (bariton) şi Herbert Christoph (violă).

„Reuşita acestei manifestări culturale se vede în ochii spectatorilor, în aplauzele lor. Bucurie mare se resimte şi din partea muzicienilor, care se dedică cu atâta dăruire muzicii. Ei sunt originari din România, dar concertează pe marile scene ale lumii. Aflaţi acum în vacanţă, ei participă la un turneu sponsorizat de câteva fundaţii şi şi-au propus să reînvie partituri considerate pierdute, autori uitaţi, mari compozitori ai vremii din Banat”, ne-a declarat Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură „George Suru”. Evenimentul a mai fost organizat şi cu ocazia împlinirii a 130 de ani de la naşterea lui George Enescu, care a concertat la Caransebeş, la Cinematograful „Luna”, unde s-a bucurat de un succes enorm, astfel încât spectatorii l-au purtat pe braţe până la Restaurantul „Pomul Verde”, unde a avut loc cina.

Primăria şi Casa de Cultură intenţionează să continue seria acestor concerte şi, cu sprijinul Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, filiala Banat, să preia în custodie Sinagoga, important edificiu şi monument de arhitectură. „Acest templu, în care oamenii s-au rugat şi s-au închinat, intenţionăm să-l transformăm într-un templu al muzicii clasice. Încercăm să organizăm măcar câte un concert în fiecare lună, de mai mică sau de mai mare amploare, depinde de oameni, de vremuri, de vremi şi de posibilităţile care se vor ivi”, a mai precizat Ioan Cojocariu.

Friedrich Pauck (1886-1965), dirijor autodidact, compozitor şi jurist, a studiat vioara, pianul şi violoncelul, prin lecţii private. Timp de aproape două decenii, a fost dirijorul Societăţii Filarmonice din Caransebeş, pe care a întemeiat-o în 1919. A activat în justiţie şi administraţie locală ca judecător (1912-1919), primar la Caransebeş (1918-1929), preşedintele Reuniunii de Cântări a Germanilor din Banat (1925-1928) şi prim-referent la Curtea Administrativă din Timişoara (1930-1944).

Carmen SENCO