14 caransebeşeni pentru Giroc


La sfârşitul săptămânii trecute, la Giroc, în judeţul Timiş, s-a desfăşurat cea de a II-a ediţie a Festivalului internaţional de folclor pentru preşcolari. Evenimentul a fost găzduit de Grădina de vară a Căminului Cultural din localitate, director – coregraf Neluţu Şipoş, la el luând parte copii de la mai multe grădiniţe din judeţul vecin, precum şi din Caraş-Severin şi Arad. Demn de semnalat este faptul că, la acest festival, nu doar micuţii participanţi, cu vârste cuprinse între 2 şi 6 ani, au fost îmbrăcaţi în costume tradiţionale populare, ci şi educatorii care îi însoţeau şi chiar şi unii dintre părinţi.
Caransebeşul a fost reprezentat de Robert-Cătălin Bojin, de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 1, îndrumător – Elena Vlasie, Maria-Anesia Rusnac, de la Grădiniţa P.P. 4, coordonator – Alina Crista, precum şi de un grup de 12 preşcolari de la grupele mijlocie şi mare de la Grădiniţa P.P. 5, directoare Doina Bran, care au prezentat şezătoarea „Bună vremea, dragii mei!”, coordonatoare Izabela Ionaşcu, Aurelia Bugărin şi Elisabeta Ferescu.
Organizatorii festivalului au fost Grădiniţa cu Program Prelungit Giroc, director Lenuţa Terteci, Şcoala Generală Giroc, director Petrişor Dorin Treta, Primăria comunei Giroc – primar Iosif Ionel Toma, Consiliul Local Giroc şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş. (B. Meteş)