Şi caii se omoară, printre lacrimi, nu-i aşa?


Slatina Timiş

Necaz mare pentru câteva familii din Slatina Timiş, care au fost obligate să-şi trimită caii la abatorizare. Aceştia, deşi viguroşi, au fost depistaţi ca fiind bolnavi de anemie infecţioasă. Proprietarii animalelor s-au supus regulilor impuse, dar nu cred că acestea sunt cu adevărat bolnave, ci că au fost ridicate pentru a li se comercializa carnea. Această suspiciune a apărut tocmai pentru că toţi cei nouă cai, sunt extrem de mari şi puternici. „Mai mult, când a venit medicul veterinar, în luna aprilie, să facă analizele, era ora 11 noaptea şi a folosit aceeaşi seringă”, susţine unul dintre proprietarii cailor. La rândul lui, medicul veterinar Florin Paica, venit la Slatina Timiş să încheie formalităţile, susţine că nu s-au folosit seringi, ci vacuete, şi că ora târzie se explică prin aceea că până atunci oamenii nu fuseseră de găsit acasă.

O femeie, căreia i-au fost depistaţi ambii cai ca fiind bolnavi, susţinea, cu lacrimi în ochi, că îi are de 10 ani şi că sunt foarte în putere. „Cu ei ne făceam toată treaba. Mâncau, erau sănătoşi, iar acum îi ia. Noi cum o să lucrăm de-acum? Analizele se fac la Bucureşti. Soţul meu s-a dus acolo să afle rezultatele, dar n-a primit niciun răspuns. În schimb, hârtiile pe care le-am primit acasă erau trimise din Reşiţa. Cine ştie când ne dau ei banii?”. Potrivit dr. Florin Paica, plăţile se pot face numai la sfârşitul lunii în curs, după data de 24. Plafonul maxim de despăgubire din partea Statului, pentru un cal, este de 3.000 de lei, în funcţie de greutate, vârstă şi rasă. De asemenea, medicul veterinar îi contrazice pe proprietarii cailor şi spune că la mijloc nu poate fi nicio îndoială, pentru că analizele au fost făcute şi de două-trei ori, dar că, de fiecare dată, oamenii au făcut contestaţii. Deoarece consumul cărnii în cazul acestei boli nu este periculos pentru om, animalele au fost duse la abatorul de la Giulvăz, judeţul Timiş, pentru sacrificare şi procesare.

Anemia infecţioasă este o boală asemănătoare leucemiei. Potrivit medicului veterinar Florin Paica, un cal poate trăi cel mult cinci ani cu această afecţiune, cu condiţia să nu fie supus muncilor grele. În schimb, ea este contagioasă prin muşcătura de ţânţar.

Carmen SENCO