Se repară străzile la Caransebeş


Începând de luni, 6 august, Serviciul Public de Întreţinere şi Reabilitare din cadrul Primăriei Caransebeș a demarat o serie de lucrări pe câteva străzi din municipiu. Prima arteră rutieră vizată a fost Str. C.D. Loga, între intersecție Ardealului – intersecție Eminescu, aceasta fiind închisă circulației până joi, 9 august.

Pentru reabilitarea acestor străzi, valoarea totală a lucrărilor ridicându-se la aproximativ 420.000 de lei, bani din bugetul local, Serviciul Public de Întreținere și Reabilitare a încheiat un contract cu Tehnocer,  care prevede frezarea şi reașternerea unui covor asfaltic de uzură pe respectivele artere rutiere. „După aceste lucrări, care vor dura trei zile, se va trece la porţiunea cuprinsă între intersecția Eminescu până la Parcul Dragalina, rugămintea mea fiind ca șoferii să înțeleagă situația și să folosească rutele ocolitoare. După finalizarea lucrărilor pe C.D. Loga, se va trece la reabilitarea Str. Cazărmii, unde vor fi reparații pe suprafețe mai mari, în următoarea ordine: Cazărmii, Romanilor și Căpitan Iancu Temeș. Pe toate aceste străzi vom executa din fonduri proprii şi marcajele rutiere corespunzătoare”, a mai spus Ion Gheorghe Ştefan.

Bianca METEŞ