Se naşte o nouă Alianţă a Vestului?



La sfârşitul săptămânii trecute, la Bazoşu Nou, în judeţul Timiş, a avut loc o întâlnire la care au participat preşedinţii Consiliilor judeţene din Regiunea Vest, respectiv Alin Nica – Timiș, Iustin Cionca – Arad, Laurențiu Nistor – Hunedoara şi Romeo Dunca din Caraş-Severin, însoţit de administratorul public al județului, Tinu Vidaicu, și directorul de cabinet Cornel Galescu. Discuțiile s-au axat pe problema proiectelor regionale de dezvoltare.
„Organizată la inițiativa președintelui Alin Nica, întâlnirea ne-a permis să vedem care sunt prioritățile fiecărui județ, pentru că, invariabil, trebuie să ne sincronizăm atunci când gândim proiecte comune. Nevoia unei dezvoltări regionale a turismului, a infrastructurii rutiere, o colaborare între județe pentru a pune în valoare proiectul «Timișoara – Capitală Europeană a Culturii, 2023», toate ne obligă să avem o perspectivă unitară”, a scris Romeo Dunca pe pagina sa de socializare.
În urmă cu câţiva ani, a mai funcţionat o Alianţă a Vestului, alcătuită din primarii oraşelor Timişoara, Arad, Oradea şi Cluj-Napoca, însă, odată cu plecarea a trei dintre aceştia din funcţii, structura s-a destrămat. (S. Berger)