Şcoala teregoveană, trecut, prezent şi perspectivă


Comunitatea teregoveană a sărbătorit recent Nedeea, prilejuită de prăznuirea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtor de Mir, eveniment al cărui început se pierde în negura vremii, dar care este trăit cu intensitate an de an…

Acele zile au pus o piatră de temelie în proiectele Şcolii, şi anume, a inspirat colectivul de cadre didactice în organizarea primei ediţii a „Zilelor Şcolii teregovene”, un dialog emoţionant între generaţii, o aşezare a trecutului în oglinda fremătătoare a prezentului, o împletire armonioasă a vechiului şi noului pentru definirea reperelor morale fără de care tânăra generaţie ar pierde esenţa unei autoguvernări inteligente, trăită pe „sensul” existenţei umane.

Prezentarea ofertei Şcolii a fost făcută într-un cadru larg: parlamentari, reprezentanţi ai Şcolilor vecine, ai autorităţilor locale şi judeţene, părinţi, cadre didactice pensionare care au slujit cu dedicaţie instituţia şcolară, studenţi, parteneri de proiecte din judeţul Teleorman, astăzi prieteni dragi, elevi mari şi mici, animaţi de vise măreţe, certitudini vii ale prezentului…

Dincolo de toate acestea, Dumnezeu a ales ca această manifestare să fie onorată de prezenţa Preasfinţitului Episcop de Caransebeş, Părintele Lucian, care a adus „Binecuvântare” în localul Şcolii şi urare de „succes elevilor şi ostenitorilor acestei instituţii”.

Acest Brumărel blând a scris o pagină de istorie pe răbojul timpurilor, prin osteneala celor care se gândesc că respiritualizarea tinerei generaţii ar fi o şansă de a reaşeza existenţa umană pe făgaşul firesc al aspiraţiilor, trebuinţelor şi acţiunilor umane, o încercare de a alege între „a fi” şi „a avea”, un rezultat al misiunii „Învaţă să fii om!”…

Prof. Mioara DAMIAN