Schitul de la Bucova şi-a sărbătorit hramul


Pentru credincioşii şi vieţuitorii Schitului Bucova, ziua de 1 septembrie a fost una de îndoită sărbătoare. Pe lângă începutul noului an bisericesc, cinstit în întreaga Patriarhie Română, acest schit şi-a sărbătorit hramul, fiind sub ocrotirea Sfântului Dionisie Exiguul, sărbătorit în fiecare an la 1 septembrie. Cu acest prilej, delegatul Preasfinţitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, părintele arhimandrit Constantin Timiş, vicar eparhial, înconjurat de un sobor de preoţi de pe Valea Bistrei, a săvârşit Sfânta Liturghie în altarul de vară al aşezământului monahal.

La slujbe au participat autorităţi judeţene şi locale – Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Rozina Ghiorghioni, Magda Lungu, viceprimarul oraşului Oţelu Roşu, Daniel Bîrsilă, viceprimarul comunei Băuţar, Ioan Măran, secretarul Primăriei Băuţar, Iosovică Bogdan, preşedintele Composesoratului Bucova, Victoria Măran, directorul Şcolii din localitate, precum şi numeroşi credincioşi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeşului.

La final a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru ctitorii aşezământului trecuţi la Domnul şi a fost sfinţită o icoană a Sfântului Dionisie Exiguul, adusă din Bucovina şi care se află la intrarea în biserica schitului. Schitul „Sfântul Dionisie Exiguul” din Bucova a fost înfiinţat la data de 1 octombrie 2009, fiind primul aşezământ monahal din Patriarhia Română închinat acestui Sfânt. Schitul a fost ctitorit de către familia Ghiorghioni, în memoria şi veşnica pomenire a fiului lor, Dionisie Claudiu Ghiorghioni, trecut prematur în lumea drepţilor. Schitul cuprinde biserica, construită în stil moldovenesc şi târnosită la data de 1 septembrie 2010, de către Preasfinţitul Părinte Lucian, precum şi un corp de chilii şi un altar de vară.

Bogdan NAUM