Glimboca nu stă fără troiţă


Până în anul 2000, pe drumul dintre Glimboca şi vechiul sat, pe partea stângă, existau un nuc mare şi o troiţă cu o vechime de aproape 100 de ani. În urmă cu 14 ani, atunci când, din cauza inundaţiilor, s-a rupt podul de pe râul Bistra, viitura a luat cu ea şi troiţa.

Iată însă că, la iniţiativa şi din fondurile Primăriei Glimboca şi parohiei locale – preot Gheorghe Mâţu –, în noiembrie 2013 s-a turnat fundaţia, iar la începutul lunii iulie, s-a început construirea unei noi troiţe, la câteva sute de metri de locul unde s-a aflat cea luată de ape. De acum, mai trebuie doar să se monteze gardul împrejmuitor şi să fie adusă crucea sculptată de la Bârsana, Maramureş. Lucrările sunt executate de un localnic, Fabian Burdea, care speră ca, în cel mult o lună, noua troiţă să fie sfinţită. (B. Naum)