S-a modificat Ghidul general al solicitantului pentru POR 2014-2020


Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional Regional (POR) în Regiunea Vest, informează că în urma demersurilor Asociației Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România (ROREG), Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), în calitate de Autoritate de Management pentru POR, a modificat și publicat Ghidul general al solicitantului pentru POR 2014-2020 – ghid ce conţine condiţiile generale pentru accesarea fondurilor în cadrul programului – dar și, pe cale de consecință, ghidurile specifice corespunzătoare, atât pentru mediul privat, cât și pentru cel public.

În data de 13 octombrie, MDRAP a emis Ordinul Nr. 2735 de modificare a Ghidului general al solicitantului pentru POR 2014-2020.

Cele mai importante modificări efectuate vizează:

  • Posibilitatea ca proiectele respinse în cadrul etapei de verificare a conformității administrative și eligibilității să fie redepuse, doar dacă se respectă termenul- limită de închidere a apelului, fiind tratate din punct de vedere procedural ca proiecte nou-depuse. Această prevedere se aplică inclusiv proiectelor respinse în cadrul etapei de verificare a conformității administrative și eligibilității până la data publicării Ordinelor de modificare ale ghidurilor specifice emise în 13.10.2016. Prevederea nu se aplică și proiectelor respinse în etapa de evaluare tehnică și financiară, cu excepția apelurilor necompetitive;

  • Flexibilizarea motivelor privind solicitarea de clarificări în cadrul etapei de verificare a conformității și eligibilității, și de evaluare tehnică și financiară;

  • Acordarea posibilității ca documentația tehnică/tehnico-economică să se poată depune inclusiv în format electronic (format PDF), sub semnătura electronică extinsă a reprezentantului legal al solicitantului sau a persoanei împuternicite;

  • Acceptarea înscrierii provizorii în Cartea funciară a dreptului de proprietate la depunerea cererii de finanțare, cu condiția depunerii unui extras de Carte funciară cu înscrierea definitivă a dreptului respectiv cel mai târziu în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la primirea notificării privind demararea etapei precontractuale – în caz contrar proiectul va fi respins.

  • Clarificarea și standardizarea regulilor de calcul ale termenelor pentru mecanismul de selecţie şi contractare corespunzător apelurilor competitive, luând în considerare regulile de calcul pentru termenele stabilite de Codul de procedura civilă;

  • Posibilitatea închiderii grilelor de evaluare tehnică și financiară cu observații/recomandări condiționat de soluționarea respectivelor aspecte în termenul maxim pentru depunerea documentelor în etapa precontractuală;

  • Ajustarea termenelor de răspuns la solicitările de clarificări în cadrul apelurilor de proiecte în care se depun cereri de finanțare cu mai multe componente.

Tot în data de 13 octombrie, ca urmare a modificărilor realizate în cadrul Ghidului general, MDRAP a publicat revizuiri ale Ghidurilor specifice dedicate apelurilor de proiecte lansate.

Ghidurile solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor care au suferit modificări sunt cele pentru următoarele apeluri de proiecte:

  • apelul de proiecte (nr. POR 2016/2/2.1.A) aferent Priorității de investiţii 2.1 Promovarea spiritului antreprenorial, în special prin facilitarea exploatării economice a ideilor noi și prin încurajarea creării de noi întreprinderi, inclusiv prin incubatoare de afaceridedicat microîntreprinderilor;

  • apelul de proiecte (nr. POR/2016/3/3.1/A/1) aferent Priorității de investiții 3.1 Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor, Operațiunea A Clădiri rezidenţiale;

  • apelul de proiecte (nr. POR/2016/5/5.1/1) aferent Priorității de investiții 5.1 Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural şi cultural;

  • apelul de proiecte (nr. POR/2016/5/5.2/1) aferent Priorității de investiții 5.2 Realizarea de acțiuni destinate îmbunătățirii mediului urban, revitalizării orașelor, regenerării și decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului și promovării măsurilor de reducere a zgomotului;

  • apelul de proiecte (nr. POR 2016/6/6.1/1) aferent Priorității de investiții 6.1 Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multimodale;

  • apelul de proiecte (nr. POR/2016/7/7.1/1) aferent Priorității de investiții 7.1 Sprijinirea unei creșteri favorabile ocupării forței de muncă, prin dezvoltarea potențialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale aflate în declin, precum și sporirea accesibilității și dezvoltarea resurselor naturale și culturale specifice.

Modificările referitoare la etapa de verificare a conformității administrative și eligibilității nu se aplică proiectelor aflate în proces de evaluare și selecție la data de 13 octombrie 2016. În cadrul etapelor procesului de evaluare și selecție, ulterioare conformității administrative și eligibilității, proiectelor depuse în cadrul apelurilor de proiecte lansate li se aplică prevederile Ghidului general și ale ghidurilor specifice modificate în data de 13 octombrie 2016.

Forma consolidată a Ghidului general, precum și o  sinteză a prinicipalelor modificări sunt publicate pe site-ul ADR Vest, la secțiunea Finanțări Europene/POR 2014-2020/Ghiduri de finantare: http://adrvest.ro/por-2014-2020/ghiduri-de-finantare/.

Ghidurile sprecifice consolidate/revizuite se găsesc pe pagina web a ADR Vest, la secțiunea Finanțări Europene/POR 2014-2020/Ghiduri de finantare/Apeluri lansate: http://adrvest.ro/apeluri-lansate/.

Atât Ghidul general consolidat, cât și cele specifice revizuite se găsesc și pe pagina web a POR 2014-2020, www.inforegio.ro.

Bianca METEȘ