S-a mai mutat un om bun la cele veșnice…


Medicul specialist Ioan Ungur, din municipiul Caransebeş, a fost condus pe ultimul drum în data de 7 ianuarie, după o grea suferință pricinuită de o boală nemiloasă.

L-am cunoscut ca medic și ca om. Nu am decât cuvinte de laudă pentru el. Nu doar că și-a făcut datoria de medic, dar a pus câte puțin din sufletul lui atunci când și-a ajutat aproapele, pe cel aflat în suferință. A încurajat pe cel bolnav aflat cu moralul la pământ, a sprijinit, a fost principalul pion în procesul de vindecare a celor găsiți în neputință fizică și psihică.

Medic al Biroului de Expertiză Medicală şi Recuperarea Capacităţii de Muncă din cadrul Casei Judeţene de Pensii Caraş-Severin, Zona Caransebeş, Ioan Ungur a observat cel mai bine neputințele oamenilor, a înțeles greutatea suferinței fiecărui pacient și le-a întins o mână caldă și prietenoasă pentru a depăși, atât psihic, cât și fizic, încercările vieții.

Activ și pe scena politică, membru în Consiliul Local Caransebeş începând cu 2012, nu a dus lipsă de dușmani. Cârcotași sunt la fiecare pas. De multe ori, cel pe care-l hrănești și îl ajuți a doua zi îți mușcă mâna din diverse interese.

Dovada faptului că a fost un om bun este și faptul că a fost înmormântat de Sfântul Ioan, ziua când ar fi trebuit să-și serbeze onomastica. Dr. Ioan Ungur a fost primit în veșnicie de ziua Sfântului căruia i-a purtat numele, Sfânt care a deschis activitatea de misiune a Mântuitorului Iisus Hristos prin botezul în apele Iordanului.

Prietenii și cunoscuții și-au putut aduce ultimul omagiu la Casa de Cultură „George Suru” din Caransebeș, locul unde a fost depus cu cinste sicriul cu trupul neînsuflețit al medicului care a făcut cinste municipiului.

Cu regret, ca un ultim omagiu, nu pot decât să spun că s-a mutat un om bun la cele veșnice – medicul Ioan Ungur.

Pr. Ion TURNEA