Romeo Dunca: „Promit cetățenilor acestui județ că nu vor regreta schimbarea pe care ei au adus-o”



Începând de joi, 28 octombrie, aşa cum anunţam în ediţia trecută a ziarului nostru, Consiliul Județean Caraș-Severin are o nouă conducere, ca urmare a constituirii oficiale a acestei structuri, în cadrul unei ceremonii în care atât noul preşedinte Romeo Dunca, cât şi consilierii aleși la scrutinul din 27 septembrie au depus jurământul. La eveniment au fost prezenţi prefectul județului, Cristian Gâfu, și primarul Reșiței, Ioan Popa.
În sistem videoconferinţă a intervenit şi ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, care a remarcat că este pentru prima dată când PNL își asumă singur conducerea județului, având în vedere că dă președintele şi pe cei doi vicepreședinți ai acestui for, având totodată şi majoritatea în această structură.
„În acest context, în care județul Caraș-Severin are în acest for important, Consiliul Judeţean, reprezentanți de seamă, oameni de calibru, oameni care doresc binele județului, împreună cu primarii aleși, împreună și cu primarii și consilierii județeni din alte partide, cu toții trebuie să punem umărul la redefinirea județului, la catalogarea lui ca un județ de frunte, un județ-emblemă, un județ care face cinste României. În ultimii 30 de ani, Caraș-Severinul a foat întotdeauna la coada clasamentului la lucrurile bune și fruntaș la lucrurile proaste. Ca președinte al Consiliului Județean, Romeo Dunca este garanția că următorii patru ani vor fi de bun august pentru Banatul de Munte”, a mai spus preşedintele Filialei cărăşene a PNL, Marcel Vela.
„Vă asigur de dorința mea de a face în primul rând bine pentru acest județ, de a pune în valoare bogățiile acestui județ și de a ne situa pe o poziție fruntașă într-un clasament național al județelor. Am primit încrederea cetățenilor din Caraș-Severin și va trebui neobosit să le onorăm așteptările. Ne așteaptă patru ani de muncă, patru ani de stres, de luptă pentru a pune Caraş-Severinul pe harta județelor care se pot mândri cu realizările locuitorilor lor, nu neapărat cu bogățiile pe care Dumnezeu le-a lăsat în aceste locuri, și vă asigur de toată dorința mea de a face tot ceea ce îmi stă în putere pentru a realiza aceste obiective. Promit încă o dată cetățenilor acestui județ că nu vor regreta această schimbare pe care ei au adus-o la alegeri”, a spus, la rândul său, Romeo Dunca.
Configuraţia noului Consiliu Județean este: Viorel Bașag, Marius-Florian Beșliu, Vasile-Liviu Brumar, Ovidiu-Cristian Chimigeriu, Ion Chisăliță, Cristian Ciobanu, Camelia-Elena Ene, Cornel Galescu, Marius-Adrian Isac, Jaro Norbert Marșalic, Ovidiu Rădoi, Dumitru Rujan, Ghiță Sporea, Dan Stan, Daniel Surdu, Mircea Teodorescu – din partea PNL; Ioan Crina, Petru-Valentin David-Izvernar, Nicolae Grindeanu, Gabriela Stuparu, Nicoleta Toader, Valentin Zaharia – PSD; Flavius Nedelcea, Mihai Bona, Elena Borchescu, Caius Diaconescu – Pro România; Ionuț Popovici, Oana-Maria Cenan-Glăvan, Petru Rain, Gabriela Berecz, de la PMP.
În altă ordine de idei, Romeo Dunca a anunţat că printre primele acţiuni pe care le va întreprinde în calitate de nou preşedinte al Consiliului Judeţean va fi schimbarea numelui sălii de şedinţe, din „Sorin Frunzăverde”, în „Eftimie Murgu”, şi redeschiderea uşii dintre această instituţie şi Primăria Reşiţa, închisă în timpul fostului preşedinte Silviu Hurduzeu, lucruri care s-au şi întâmplat.
Sonia BERGER