Maşinile au iarăşi „verde” în Teiuş


În luna septembrie a anului trecut, Comisia de sistematizare rutieră din cadrul Primăriei Caransebeş a decis să interzică accesul vehiculelor în Parcul Teiuş. Hotărârea a fost luată ca urmare a sesizărilor primite din partea cetăţenilor care veneau în această zonă ca să se refugieze de aglomeraţia urbană.

Iată, însă, că în şedinţa din 28 martie, primarul Felix Borcean a vorbit despre modernizarea zonei, precum şi despre desfiinţarea barierei de la intrarea în parc, care limita accesul vehiculelor pe alei. „Am găsit de cuviinţă să propun instalarea unei bariere moderne, cu taxare, în care se introduc banii necesari staţionării, după care doritorii se pot bucura de locul de parcare din Parcul Teiuş. Întotdeauna mi s-a părut o chestiune de bun-simţ ca un parc să fie închis traficului rutier, dar dacă o mică parte a populaţiei, foarte vocală de altfel, solicită cu atâta râvnă şi are susţinerea acelor agenţi comerciali din parc, da, iată că venim cu această propunere, dar taxa va fi una care să nu-i bucure prea tare pe cei care doresc să intre cu tot dinadinsul cu maşinile în parc”, a spus Felix Borcean.

Bariera va fi montată doar la intrarea în parcare, dar accesul pe celelalte alei pietonale va fi restricţionat printr-o modalitate pe care administraţia locală o va gândi în viitorul apropiat.

Bianca METEŞ