INCREDIBIL!

România ar fi putut schimba soarta celui de Al Doilea Război Mondial

Drama Generalului Gheorghe Avramescu (III)

Filon Verca povesteşte:

„La 9 februarie 1945, avionul Henschel se pregătea de zbor pe aerodromul de la Oradea.

Pilotul pregăteşte un spaţiu pentru Eduard (alias Schmidt) şi profesorul Stoicănescu, în fuselajul avionului, luându-şi rămas-bun de la prietenul său. O presimţire îl apăsa pe suflet. După cum povesteşte Marinescu, el s-a întâlnit cu Mogâldea, arestat şi el între timp, într-un tren de marfă care îl ducea în lagărele de la Cercul Polar, trei ani mai târziu, şi acesta îi spuse: «Iartă-mă, iartă-ne! – ceea ce denotă că erau mai mulţi la curent, domnule Marinescu; ţi-ai pierdut tinereţea pentru o cauză pierdută definitiv». La care acesta îi răspunse: «Numai Dumnezeu ştie dacă totul a fost în zadar».

Avionul se îndrepta spre Miskolc, când din stânga, mai sus, au explodat câteva proiectile. Dintr-odată se observă un IAR 80 care trimite o rafală prelungă, ce atinge motorul drept, care ia foc, în timp ce al doilea IAR 80 ţinteşte cabina, spărgând geamul. Fumul pătrunde în interior şi focul se apropie de rezervorul de benzină.

Pentru a evita o explozie în zbor, pilotul manevrează o aterizare pe câmpul acoperit cu zăpadă. Avionul loveşte o movilă de pământ şi se prăbuşeşte în flăcări.

Marinescu reuşeşte cu greu să deschidă cabina blocată. Eduard Schmidt, cu piciorul fracturat, se trăgea şchiopătând, în timp ce Stoicănescu, care suferea îngrozitor, blocat în fuselajul încins, striga după ajutor. Marinescu reuşeşte să îl tragă afară. Avea arsuri pe tot corpul. Pe câmp zăresc un bărbat şi o femeie care alergau spre ei să-i ajute. Sunt transportaţi în casa celor doi binefăcători unguri. Femeia i-a aplicat lui Stoicănescu, care suferea îngrozitor, peste răni, foi de varză acră, muiate în ulei.

Se găseau pe şoseaua Debrecen-Miskolc. După puţin timp, pilotul opreşte un autoturism militar din care coboară comandorul Tache Maraşescu. Îl recunoaşte imediat pe Marinescu şi-l întreabă ce-i cu el în halul ăla. Pilotul îi răspunde: «Transportam trei paraşutişti la Miskolc, Corpul 1 Aerian. Unul a fost rechemat la Oradea. Fără nicio somaţie, două IAR 80 m-au atacat. Toţi trei suntem răniţi».

Comandorul, surprins, îi ceru ordinul de serviciu. Marinescu îi întinse rapoartele şi ordinul de misiune pline de sânge, toate în regulă. Au fost transportaţi la Spitalul Militar din Debrecen, pentru a fi îngrijiţi.

A doua zi, un medic ungur îi avertiză că au venit ruşii să îi ia. Medicul ungur le spuse că un prieten român l-a rugat să-i ajute şi că a pregătit o motocicletă cu ataş, Zundapp, care îi aşteaptă afară. Marinescu a sărit pe fereastră, a pus motocicleta în mişcare, aşteptând pe cei doi să vină. În culmea disperării, văzând că totul e pierdut şi riscă şi el să cadă, a plecat singur peste câmp. Curând se împotmoleşte şi părăseşte motocicleta, luând-o pe jos, până la pista aerodromului. Nu ştia încotro să o ia şi atunci s-a gândit la colegii lui de zbor de la Escadrila 66 Vânătoare.

Primit cu multă afecţiune, le povesti aventura. Uluiţi de cele auzite, că Marinescu pilota avionul doborât, cei doi adjutanţi, Grecu şi Vieru, cei care i-au atacat şi doborât avionul, înmărmuriţi de revoltă, îşi încarcă pistoalele, gata să plece să împuşte toţi ruşii de pe aerodrom care i-au minţit, spunându-le că erau trei ofiţeri germani, pregătiţi să fugă din ţară. Vieru, cu lacrimi în ochi, îi spuse: «Puştiule, ne-au minţit! Ne-au asmuţit asupra ta, sunt nişte ticăloşi!».

Atunci, locotenentul-comandor Butnaru, comandantul escadrilei, i-a trimis ordinul prin care Armata a 5-a Aeriană din Armata Roşie a transmis un indicativ special, privind avionul «infractor», Henschel 129 nr. 214 C, furat, în care se găseau trei ofiţeri germani, fără a specifica faptul că avionul era pilotat de un român.

Raportul Secţiei a II-a din Subsecretariatul de Stat al Aerului consemna că: «Avionul Henschel a fost atacat de o patrulă a Aviaţiei Române, fără nicio ezitare din partea unităţii româneşti».

Andreas Schmidt şi profesorul Stoicănescu au fost ricaţi de ruşi şi de atunci tăcerea s-a aşternut peste viaţa lor, dispăruţi fără urmă în imensitatea imperiului bolşevic, marea închisoare a popoarelor.

Ruşii au fost informaţi direct de către doctorul Ţăranu despre tentativa de zbor a celor doi emisari. Ar fi putut ei înşişi, în toată logica, să execute operaţiunea de capturare a lor? De ce n-au făcut-o? Şi aici intervine un fapt care se repetă în cursul istoriei noastre.

… În Basarabia, după 1812, Kisselef, guvernatorul şi autorul „Regulamentului Organic”, a acţionat prin deputaţii români, care au dat ocupantului majoritatea voturilor, deci legitimitatea de a subjuga poporul moldovean.

Nu mai departe decât între anii 1930-1940, persecutarea şi asasinarea tineretului legionar, a elitei ţării, a fost exercitată de către Guvernul Român. Estera Wolf, instrument al unei forţe oculte străine, nu a incitat ea, oare, politicienii români, prin corupţie, să acţioneze ca pe cont propriu?

Chişinevschi (Rădăceanu), la comanda ţării, trimişii Moscovei, apoi cei aflaţi în serviciul Securităţii, Nicolski, Zeller, Dulgheru, Koller etc., nu au torturat şi executat elita Neamului, prin românii Crăciun, Dumitrescu, Ţurcanu etc.?… Aşa şi Subsecretariatul de Stat al Aerului, nu a atacat şi el, fără ezitare, transmiţând un ordin venit din afară?

Ar putea fi condamnată Rusia de a fi cerut Guvernului Român să execute atacul asupra unui avion românesc? Istoria noastră ne-a rezervat multe laşităţi păgubitoare întregii naţiuni.

Să admitem acum că planul grandios, iniţiat de Horia Sima, ar fi reuşit, şi că Forţele Aliate ar fi fost obligate să sară în ajutorul Rusiei, pentru a împiedica prelungirea războiului.

Iată cum vede Horia Sima, în cartea sa, consecinţele salvatoare pentru ţara noastră:

«Totul era pus la punct în România, ca să provoace schimbarea de front a Armatei Române din Ungaria. În caz de reuşită, urmările ar fi fost dezastruoase pentru Moscova. Armatele ruseşti ar fi fost anihilate şi un gol imens s-ar fi extins de la Dunăre până la Carpaţi. Cine ştie? În cursul ofensivei germano-române, s-ar fi trecut Carpaţii, având ca scop recucerirea Capitalei.

Gândul nostru se precipita mai departe, la englezii care debarcaseră în Grecia. Ce vor face aceştia în cazul dezastrului suferit de aliaţii lor ruşi? Întreg dispozitivul militar aliat din Balcani era ameninţat şi atunci războiul s-ar fi prelungit. În acest moment se ivea şi un alt pericol, şi mai mare, noile arme germane, care erau pe punctul de a fi realizate. Această ameninţare n-ar fi determinat pe anglo-americani să intervină în Balcani? Repercusiunile ar fi fost mult mai grave decât oprirea ofensivei sovietice în acest spaţiu şi atunci prezenţa anglo-americanilor în Balcani n-ar fi avut consecinţe politice şi pentru România, evitând robia ce ne aştepta sub cizma cotropitorului?».

Iniţiativa de răsturnare a frontului rusesc în Ungaria, după cum am amintit-o, aparţine lui Horia Sima, comandantul Mişcării Legionare, desfăşurată înainte ca Guvernul de la Viena să fi fost constituit. Germanii insistau ca formarea Guvernului să precedeze orice altă acţiune, dar Horia Sima, responsabilul suprem al Legiunii, a intuit momentul şi a convins autorităţile germane să participe la această acţiune, ultima şansă. Cei doi emisari, unul din partea Mişcării Legionare, prof. Stoicănescu, şi celălalt, Andreas Schmidt, reprezentantul Comunităţii germane din România, plecau în Germania să trateze cu Marele Stat Major German, modalităţile de organizare a acestei acţiuni pe Frontul din Ungaria, în timp ce generalul Avramescu ar fi atacat din spate. Prins între două focuri, frontul rusesc risca să se disloce, provocând o spărtură în dispozitivul Aliaţilor. România fiind eliberată, obliga Aliaţii să intervină pe acel front, care acum era deplasat pe Dunăre şi Marea Neagră.

Să admitem, iarăşi, că operaţiunea de întoarcere a frontului ar fi reuşit şi că Forţele Aliate să sară în ajutorul sovieticilor, pentru a împiedica prelungirea războiului şi riscul ca Germania să facă bomba atomică operaţională. Se vorbea mult de deschiderea frontului în Balcani, dar intervenţia Rusiei, care avea interese şi fraţi de sînge în Iugoslavia şi Bulgaria, se opunea acestei acţiuni, şantajând, desigur, Aliaţii cu eventuala pace cu Germania, un fel de reeditare a Primului Război Mondial. Un fapt cert, însă – deschiderea frontului din Balcani, a fost abandonată, dacă ar fi existat vreodată în planurile anglo-americanilor.

O intervenţie a Aliaţilor în sud-estul Europei, prin deficienţa României, ar fi creat un alt raport de forţe între Aliaţi şi sovietici, aceştia devenind tributari Aliaţilor, pentru că ar fi salvat frontul. La negocierile de pace, Aliaţii nu ar fi fost obligaţi să facă atâtea concesii Uniunii Sovietice, cedându-i jumătate din Europa. Gestul lui Churchill, cu peticul de hârtie, prin care pecetluise soarta a milioane de fiinţe umane, nu ar fi avut loc, şi toate ţările sacrificate de Aliaţi şi-ar fi prezervat libertatea şi suveranitatea.

România, chiar dacă ar fi pierdut Basarabia, ar fi rămas stăpână pe propriul destin, iar Europa şi-ar fi conservat suveranitatea şi evoluţia politico-economică a unei Europe libere, şi-ar fi urmat cursul normal, iar beneficiul unei Europe unite ar fi fost garantat.

Dacă s-ar fi reuşit? Sunt doar presupuneri, însă eventualele pierderi produse în urma acestei acţiuni trebuie comparate şi cu pierderile considerabile efective, de substanţă, ale naţiei române, ajunsă azi într-o aşa de gravă stare de precaritate, clasându-se pe eşichierul socio-politico-cultural, încât a ajuns în josul tabloului ţărilor est-europene în urma Bulgariei şi Albaniei».

Ion GHEORGHEOSU

Explicaţii foto:

General Avramescu 3: Erich von Manstein, Generalul Avramescu (centru) şi Generalul Petre Dumitrescu, pe Frontul din Crimeea

General Avramescu 9: Generalul Avramescu, inspectând trupele de pe front