Revanşa n-a mai venit…


Bistra Glimboca – FC Caransebeş II 1-2 (1-2)
Sâmbătă, 11 mai, în cadrul etapei a XXX-a a Ligii a IV-a, Bistra Glimboca a întâlnit pe teren propriu echipa secundă a FC Caransebeş, formaţie în faţa căreia a promis să-şi ia revanşa, după înfrângerea suferită cu trei zile înainte, în meciul din Cupa României, atunci când gazdele din partida de campionat de sâmbătă au folosit o formulă care a inclus mulţi tineri.
Meciul s-a disputat pe o căldură sufocantă, care nu se putea să nu-şi pună amprenta pe evoluţia jucătorilor. Primele minute au fost mai animate, şi, deşi gazdele au dominat, cei care puteau înscrie au fost caransebeşenii, Beucă fiind deposedat în careu, în ultimul moment, de Marina, care a trimis în corner.
Dominarea gazdelor s-a menţinut şi, cu timpul, au început să apară şi ocaziile. Astfel, în minutul 14, Caraibot a dat o pasă peste apărarea oaspeţilor, Mâţu a scăpat spre poartă şi a încercat să-l lobeze pe Socaci, ieşit în întâmpinare, însă mingea s-a dus alături. Peste alte 3 minute, Caraibot a prins un şut sănătos de la 25 de metri, la semiînălţime, însă portarul caransebeşean s-a întins şi a reuşit să respingă. La atacul următor al gazdelor, a fost rândul lui Crâsnic să trimită un voleu de la 20 de metri, însă mingea a ratat ţinta cu câţiva centimetri.
Scorul a fost deschis în minutul 23, când Marina a trimis din aut la I. Puiu, acesta a „croşetat” flancul drept al apărării caransebeşene şi, de la 14 metri, l-a învins pe Socaci cu un şut plasat, la colţul lung. Gazdele îşi puteau mări avantajul în minutul 26, însă portarul oaspeţilor s-a opus la lovitura de cap expediată de Jianu, după o centrare venită din corner.
Un moment important s-a consumat în minutul 28, atunci când Caraibot a văzut al doilea „galben”, după un fault la Beucă, lăsându-şi coechipierii în inferioritate numerică, gazdele urmând să resimtă absenţa sa odată cu scurgerea timpului. Pe moment, însă, „Bistra” a mai avut o ocazie, în minutul 31, când Crâsnic a trimis o torpilă de la 18 metri, din lovitură liberă, însă Socaci a respins în lateral.
Caransebeşenii au reuşit să egaleze pe fondul dominării gazdelor, cu 5 minute înainte de pauză, când, pe partea stângă, Ivanici a reuşit să scape de Jianu şi, de la 14 metri, a tras pe sus, la colţul lung, făcând inutilă intervenţia goal-keeper-ului Băluţă. Şi când toată lumea se gândea că acesta e scorul cu care se va intra la cabine, în minutul 43, Ţuţul a insistat la o minge în careul gazdelor, a recuperat şi, de la doar 7 metri, l-a executat pe portarul „Bistrei”, aducându-şi echipa în avantaj.
Marcatorul golului doi al oaspeţilor şi-a trecut în cont o ratare în minutul 51, atunci când, scăpat pe flancul stâng, a tras din alergare, însă mingea s-a dus pe lângă vinclul porţii apărate de Băluţă. Gazdele puteau egala în minutul 53, însă, la centrarea de pe stânga a lui L. Puiu, mingea trimisă cu capul, din plonjon, de I. Puiu, a lovit transversala porţii caransebeşene.
Oaspeţii puteau şi ei să înscrie, în minutul 63, când Ţuţul, scăpat pe stânga, s-a debarasat de urmăritori şi, pătruns în careu, a tras puternic, Jianu a scos de pe linia porţii, mingea a revenit la Ţuţul, care a şutat din nou, I. Puiu îndepărtând pericolul în ultimul moment.
Ultima fază importantă a aparţinut gazdelor, centrarea de pe dreapta a lui L. Puiu, din minutul 69, depăşind apărarea caransebeşeană şi ajungând pe stânga, la Mâţu, însă şutul acestuia, la colţul scurt, a fost reţinut de Socaci.
Bistra Glimboca: Băluţă, Marina, Panţâr, L. Puiu, Mâţu, Bistrian (min. 71, Vasile), M. Bălan, Caraibot, Crâsnic, I. Puiu, Jianu; rezervă, Donea. Antrenor, Ion Puiu.
FC Caransebeş II: Socaci, Simescu, Gulea, Vătafu, Costescu, Văcărescu (88, Micşescu), Albet, Ivanici, Beucă, Frenţ (52, Imbre), Ţuţul; rezerve: Auraraiu, Muntean. Antrenori: Marius Dulca, Petru Bona.
A arbitrat la centru Daniel Vărzan (Oţelu Roşu), asistat la cele două linii de Dorin Şelep (Reşiţa) şi Florin Lascu (Caransebeş).
Observatori: Sorin Costachi şi Răzvan Dumitru.
Rezultatele etapei a XXX-a, din Liga a IV-a, 11 mai: Semenicul Văliug – Croaţia Clocotici 1-3; Gloria Reşiţa – Voinţa Lupac 1-2; Minerul Anina – Metalul Oţelu Roşu 0-3; Metalul Bocşa – Oraviţa 2-0; Berzasca – Nera Bozovici 1-2; Bistra Glimboca – F.C. Caransebeş II 1-2.
Etapa viitoare, a XXXI-a, din 18 mai: Minerul Dognecea – Croaţia Clocotici; F.C. Caransebeş II – Vointa Răcăşdia; Metalul Oţelu Roşu – Metalul Bocşa, Oraviţa – Gloria Reşiţa; Voinţa Lupac – Moldova Nouă; Nera Bozovici – Bistra Glimboca; Berzasca şi Semenicul Văliug stau.
În clasament conduce Metalul Oţelu Roşu, cu 75 de puncte, urmată de Voinţa Lupac – 72 de puncte, şi Metalul Bocşa, cu 62 de puncte.