Război în instanţă pentru sporul de COVID, la spitalul din Caransebeş



În şedinţa de la sfârşitul lunii trecute a Consiliului Local Caransebeş, liberalul Simion Paica a ridicat o problemă legată de Spitalul Municipal de Urgenţă, semnalând că pe site-ul Ministerului Justiţiei a fost postată o hotărâre definitivă în Dosarul 3913/1521, prin care s-a soluţionat Decizia Civilă 1419/12.07.2022, care respinge ca tardiv apelul formulat de Spitalul Municipal Caransebeş şi îl obligă la plata către reclamant, respectiv Sindicatul „Solidaritatea”, a 1.500 de lei, plus 85 la sută sporuri de pandemie care nu au fost date.
„Să ne spună dl manager cum rezolvă problema asta, fiindcă o să vină şi-o să ne spună că nu are bani. O să i se blocheze, precis, contul, şi o să vină la Primărie şi o să spună să dăm noi banii. Cum o să se rezolve problema asta, fiindcă e vorba de o hotărâre definitivă”, a spus Simion Paica.
Managerul Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, Adrian Dumbravă, prezent în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei, a răspuns că ştie despre ce este vorba şi că hotărârea poate fi, totuşi, atacată.
„Ea este oficială abia atunci când o primesc şi eu oficial, ca şi comunicare, şi în termen de 15 zile pot să o atac, am vorbit deja, mai este o cale. Este vorba aici despre sporurile acordate în pandemie, de 85 la sută. Noi aveam trei sau patru pacienţi în perioada de vară, scăzuse foarte mult numărul lor, şi atunci, după logica mea şi după exemplul altor spitale, am acordat spor doar oamenilor care lucrau pe acele secţii unde intrau în contact cu ei, conform legii. E vorba despre Sindicatul «Solidaritatea», erau în acea listă portari, personal TESA care chiar nu aveau nicio legătură cu pacienţii. În acest caz, spitalul va plăti. Nu am dat atunci acei bani, fiindcă ţin la economiile spitalului. Sunt nişte sume pe care nu le merită”, a spus Adrian Dumbravă.
Primarul Felix Borcean a declarat că acesta nu e primul proces care se pierde, chiar dacă administraţia locală consideră că dreptatea e de partea ei. „Întotdeauna Justiţia face dreptate. Cum e ea, bună, strâmbă, aşa este! La vremea respectivă, dacă ascultam argumentele managerului, indiferent cine ar fi fost, dacă spunea că personalul X, Y, Z nu merită acest spor, îi dădeam dreptate managerului. Sigur că cei care erau în cauză au contestat, erau sporuri de 85 la sută. Era puţin exagerat. Dacă chiar aveau de lucru şi dacă aveau pacienţi, era normal să li se dea. Nu s-a întâmplat lucrul ăsta. Sumele vor trebui plătite de către spital. Spitalul, dacă nu are bani, sigur că va apela fie la noi, fie la Consiliul judeţean sau la Guvern. E clar!”, a adăugat edilul municipiului.
Revenind asupra problemei, Adrian Dumbravă a ţinut să mai precizeze că, tocmai pentru astfel de situaţii, când vin popriri, fiindcă, în momentul de faţă, spitalul mai are pe rol peste 70 de procese, el a păstrat o rezervă de bani, la sfârşitul lunii iunie în cont având disponibili 1,3 milioane de lei, lucru care nu s-a mai întâmplat de zeci de ani. „Conturile nu sunt blocate, sunt operaţionale. Azi, 27 iulie, avem în contul de la Trezorerie 800.000 de lei disponibili. Datoria totală a spitalului este 11.478.908 lei, a scăzut faţă de luna trecută cu aproape un milion de lei. Dacă scădem din totalul datoriilor soldul, suntem la ceva peste 10 milioane de lei, în condiţiile în care spitalul a avut obligaţii la Stat în lunile aprilie şi mai anul trecut de peste un milion de lei, deci datoria faţă de un an şi un pic s-a redus cu 3 milioane de lei. Şi, important, s-au făcut investiţii destule, care sunt cunoscute, toate astea în condiţiile în care se ştie cum au evoluat preţurile în ultimul timp. Suntem pe un trend bun, cine vrea să înţeleagă, înţelege, dar cifrele «vorbeşte»”, a mai spus managerul spitalului.
Sonia BERGER