„Aş prefera să vorbesc cât mai puţin şi să ne organizăm cât mai bine”


Alin Artimon, noul tehnician al FC Caransebeş:

Aş prefera să vorbesc cât mai puţin şi să ne organizăm cât mai bine”

De aproximativ 10 zile, echipa FC Caransebeş a început pregătirile în vederea abordării ediţiei 2013-2014 a Ligii a III-a. Sub coordonarea noului antrenor Alin Artimon, un număr de 24 de jucători efectuează câte două antrenamente pe zi, pe stadionul din Balta Sărată. În viitorul apropiat, o parte dintre ei vor părăsi formaţia, dar deocamdată sunt păstraţi, până când vor fi definitivate transferurile, inclusiv legitimările.

Din „vechea gardă” a echipei FC Caransebeş au rămas Cioloca, Bona (revenit de la Metalul Oţelu Roşu), Suru, Dragu, Beucă şi Şandru, din care vor rămâne probabil doar trei, iar dintre juniorii de la Liga a IV-a sunt Ţuţul, Simescu şi Mariţescu, aceştia urmând să se pregătească cu formaţia de Liga a III-a şi să joace unde vor prinde echipa, la Liga a III-a sau a IV-a, ori la Juniori. În ceea ce priveşte transferurile, Alin Artimon a declarat că îşi doreşte mai mulţi jucători, dar, ţinând cont că ei nu au semnat încă contractele cu FC Caransebeş, se rezumă să avanseze doar cifra de 8 fotbalişti, toţi din Liga a II-a, de la Târgovişte, Buftea şi Poli Timişoara.

Referitor la programul de pregătire, noul tehnician al echipei ne-a spus că jucătorii au efectuat teste şi antrenamente tehnico-tactice, iar începând de joi, 18, până sâmbătă, 27 iulie, se va intra în cantonament la Caransebeş, urmând ca fotbaliştii să stea la hotel, iar antrenamentele se vor face la stadionul din Balta Sărată şi la sala de forţă a hotelului „Palace”.

Cât priveşte pregătirea fizică la momentul actual, Alin Artimon e de părere că jucătorii sunt la parametri „medii, spre insuficient”, fiind încă mult de lucru la acest capitol. Tehnicianul consideră acest stadiu oarecum normal pentru Liga a III-a, deşi pretenţiile sale sunt la nivelul Ligii a II-a.

În momentul de faţă, în staff-ul tehnic sunt doar doi oameni, Alin Artimon – antrenor principal, şi Dan Doran – antrenor cu portarii, persoana care trebuia să se ocupe iniţial de aceştia retrăgându-se, din motive de ordin familial. În cel mai scurt timp, echipa tehnică va fi completată cu un secund, „un antrenor tânăr, la început de carieră, care a fost jucător”, a mai spus Artimon.

Chiar dacă încă nu au fost alese viitoarele adversare, FC Caransebeş va disputa câteva meciuri amicale în zilele de 21, 24, 27 şi 30 iulie, şi 2 august. „Eu nu sunt adeptul amicalelor în timpul cantonamentelor, dar, ţinând cont că mai sunt doar cinci săptămâni de pregătire, sunt obligat să îmbin şi partea de alergare, şi partea tactică, şi jocurile de pregătire”, a mai spus tehnicianul.

Întrebat care e poziţia sa vizavi de obiectivul stabilit, respectiv promovarea în Liga a II-a, Alin Artimon s-a arătat rezervat. „Mie mi se pare prematur să discutăm acum pe marginea acestui subiect. Nu că nu mi-aş dori să promovăm, dar e una să ne propunem, şi alta să reuşim, iar pentru a reuşi trebuie să îndeplinim o serie de condiţii. Prefer însă să nu intru în detalii şi să nu mă pronunţ asupra acestui subiect. Nu încă. Cred că de abia după ce definitivăm lotul, atunci când vom şti exact cum stăm, atunci putem vorbi şi despre un obiectiv clar. Acum e mult prea devreme. Ne-am hazarda şi nu cred că e bine”.

Tehnicianul speră că atât meciurile amicale, cât şi cele oficiale, din viitorul campionat, să se desfăşoare pe Stadionul C.F.R., din Parcul Teiuş, condiţia fiind ca acesta să fie omologat, deoarece mai trebuie rezolvate nişte probleme acolo.

Întrebat dacă mai are ceva de adăugat la cele spuse, Alin Artimon a răspuns: „Aş prefera să vorbesc cât mai puţin şi să ne organizăm cât mai bine, pentru că sunt foarte multe lucruri de pus la punct, începând de la ustensilele pentru antrenament, echipament, până la lotul de jucători, la condiţiile de masă. Nu sunt toate în regulă, dar nu cred că e cazul să ne plângem, ci să căutăm soluţii”.

Sorin ROGOZ