„Literatura – artă a cuvântului”


Ziua Naţională a Culturii Române a fost sărbătorită şi la Şcoala de Muzică, printr-o manifestare derulată sub genericul „Literatura – artă a cuvântului”, cuprinsă în Proiectul educaţional judeţean „Dor de Eminescu…”. Elevii din clasele a VIII-a G, a X-a Vocaţional, a IX-a Ştiinţe şi a IX-a G de la Liceul Pedagogic „C.D. Loga” au susţinut momente lirice, reprezentaţii de dans şi prezentări în power-point. Şi-au dat concursul fraţii Sorin şi Alin Pui, îndrumaţi de prof. Sanda Avramescu, precum şi Ana Jurj, din clasa a II-a, şi Ioana Ioaniţescu, clasa a VI-a, îndrumate de prof. Delia Pui. Coordonatorii acestei acţiuni au fost profesorii Gabriela Pfeifer, Ana Paica, Sorina Jurj, Ramona Bogdan, Sanda Avramescu, Delia Pui, Ioan Boca şi Ioan Drăghină.

Ştefan ISAC