Lansat la jumătatea lunii martie a acestui an, volumul V „Corespondenţă” (Addenda) face publică, în măsura în care s-a mai putut păstra, corespondenţa primită de cunoscutul muzicolog Prof. dr. Dumitru Jompan. Tipărit la Editura „MECATRIN”din Braşov, 2015, în condiţii ireproşabile, cele 480 de pagini ale volumului, deşi au autori diferiţi, putem spune fără a greşi că zugrăvesc un tablou unitar al căutărilor unui neastâmpărat în a aduce la lumină valori ascunse, care altfel ar fi sortite uitării.
Acest al cincilea volum este cu atât mai interesant, cu cât se prezintă ca o completare a primelor patru, cuprinzând, ca atare, scrisori primite de autor de-a lungul întregii perioade supuse tiparului şi fiind alcătuit în ordinea alfabetică a numelor expeditorilor.
Prezentat în condiţii grafice excelente, pe lângă textele culese, volumul cuprinde şi mai multe facsimile. Printre acestea, unul este de-a dreptul emoţionant. Este scrisoarea unei misionare,/ Adinela Ness, fostă elevă a lui D.J., în care-i mulţumeşte, evocând orele din cabinetul de muzică al Şcolii generale din Marga. Aparent lipsită de importanţă, această misivă dezvăluie o realitate puţin întâlnită, şi anume aceea că la o şcoală din mediul rural exista pe atunci un „cabinet de muzică”, în care profesorul organiza audiţii (cu benzi de magnetofon) de muzică clasică. Cele câteva rânduri ale actualei americance, de origine „mărgană”, sunt de natură a arunca lumină asupra pasiunii profesorului care considera muzica drept cel mai nimerit mijloc de a comunica frumosul între oameni.
De altfel, în fiecare scrisoare se găsesc trimiteri, întrebări şi comunicări legate de folclorul muzical, de personalităţi din lumea etnomuzicologilor. Sutele de scrisori din acest al cincilea volum, ca şi cele din primele patru, evocă prin context atmosfera acelor ani, în care preocupările de cercetare ale trecutului trebuiau atent enunţate, spre a nu trezi cumva suspiciuni de negare sau de minimalizare ale „valorilor contemporane”.
Voluminoasa corespondenţă publicată, alături de informaţiile pe care le conţine, privind preocupările diferiţilor emitenţi, constituie în acelaşi timp şi un mijloc de apreciere a eforturilor profesorului de a intra în posesia unor informaţii legate de foste personalităţi ale muzicii bănăţene sau, în alte cazuri, legat de diferite obiceiuri ori tradiţii pe care intenţiona să le consemneze şi discute.
Publicarea corespondenţei, alături de devoalarea preocupărilor sale, poate fi înţeleasă şi ca un act de gratitudine faţă de cei care, în moduri diferite, i-au acordat ajutor în activitatea de cercetare şi consemnare a valorilor pe care le-a sesizat şi le prezintă spre ştiinţă generaţiilor viitoare.
Adrian STEPAN
