Aflată la răspântia dintre iarnă și primăvară, luna februarie, Făurar, este a tradițiilor legate de ciclul „sfârșit-început”. Bătrânii spun că februarie a fost întotdeauna o lună capricioasă și răutăcioasă, asta datorită faptului că i-au fost repartizate cele mai puține zile.
Sărbători importante: 1 februarie: Sfântul Trifon – patronul tuturor dăunătorilor ce distrug pomii fructiferi și viile; 2 februarie: Stretenia; Ziua Ursului; Târcolitul Viilor (Întâmpinarea Domnului); 1-3 februarie: Martinii de iarnă; 10 februarie: Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie (Haralambie de ciumă); 11 februarie: Sfântul Sfințit Mucenic Vlasie Episcopul; 24 februarie: Dragobetele; Stăpânul ciumei, Sf. Haralambie este cel care are putere asupra ciumei, holerei și a morții, icoanele înfățindu-l pe acest sfânt ținând ciuma în lanț. Legendele spun că Sf. Haralambie a suferit foarte mult în timpul vieții. De aceea, înainte să moară, Dumnezeu i-a spus să-și aleagă o răsplată. Sfântul i-a întrebat pe oameni ce ar putea să ceară, și ei l-au rugat să ceară ciuma, care făcea pe atunci multe victime. Dumnezeu i-a dat-o, iar Sf. Haralambie a legat-o cu un lanț și tot așa o ţine și astăzi, iar când oamenii uită să îl sărbătorească, îi mai dă drumul pe Pământ. Se crede că dacă plouă în această zi, atunci ploaia va continua timp de 40 de zile. În unele regiuni ale țării, femeile coc un colăcel și îl rup în patru părți, pe care le aruncă spre cele patru puncte cardinale. În alte locuri, femeile se dezbracă și aleargă în jurul casei de trei ori – dimineața, la prânz și seara. În acest fel, se crede că duhurile necurate sunt ținute la distanță. În această zi se fac pomeni pentru cei care nu au murit de moarte bună, iar coliva făcută se păstrează pentru a fi dată la păsări, dacă se îmbolnăvesc.
Logodnicul păsărilor. Dragobetele are rădăcini foarte vechi, fiind sărbătorit chiar de pe timpul dacilor, pentru care acesta era o divinitate asemeni lui Cupidon al romanilor și Eros al vechilor greci. Dragobete, numit și Năvalnicul sau Logodnicul păsărilor, fecior chipeş și puternic, aduce iubirea în casă și în suflet. Oamenii de la țară își mai aduc aminte de obiceiul de demult al fetelor și băieților, care în ziua lui Dragobete se primeneau în haine curate, de sărbătoare, și porneau cu voie-bună înspre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele şi tămâioasă, pe care le așezau la icoane și le foloseau la diverse farmece de dragoste. Fetele porneau pe la ora prânzului spre sat, atrăgând după sine câte un băiat, și nu unul oarecare, ci acela care le îndrăgea. De își prindea aleasa, băiatul îi fura o sărutare în văzul lumii, sărutare ce simboliza legământul lor de dragoste pe întregul an. De aici și celebra zicală Dragobetele sărută fetele. Se mai credea că în ziua de Dragobete păsările nemigratoare se adună în stoluri, ciripesc, își aleg perechea și încep să-și construiască cuiburile. Dragobetele este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri străvechi ale poporului român. Probabil că 24 februarie însemna, pentru omul arhaic, începutul primăverii, ziua când natura se trezește, ursul iese din bârlog, păsările își caută cuiburi, iar omul participă și el la bucuria naturii. Dragobete Ioan era fiul Babei Dochia.
Ștefan ISAC