Ministrul Vela a discutat la Timişoara despre Drumul expres Caransebeş – Reşiţa – Voiteg



Prefectul judeţului Caraş-Severin, Cristian Gâfu, a participat astăzi la o întâlnire de lucru găzduită de Instituţia Prefectului – Judeţul Timiş, alături de ministrul de Interne, Marcel Vela, ministrul Transporturilor, Lucian Bode, prefecții județelor din Regiunea Vest şi de alţi specialişti din domeniul infrastructurii. Cu această ocazie, s-au luat în discuţie proiectele privind modernizarea și extinderea infrastructurii feroviare și rutiere în Regiunea Vest.
Cu privire la infrastructura rutieră, se au în vedere proiectele Finalizarea Secțiunii D și a construcției Secțiunii E din Autostrada Lugoj – Deva, Autostrada Timişoara – Moraviţa (contract servicii de proiectare în derulare), demararea proiectării Drumului expres Drobeta Turnu Severin – Lugoj, precum şi demararea proiectării pentru Drumul expres Caransebeş – Reşiţa – Voiteg, am fost informaţi de Biroul de presă al Instituţiei prefectului.
Cu privire la Drumul expres Caransebeș – Reșița – Voiteg, pentru anul în curs a fost alocată suma necesară elaborării studiului de fezabilitate, contractul de finanțare pentru acesta fiind semnat în 28 aprilie a.c., iar valoarea estimată a execuţiei este de 281,7 milioane de lei, fără TVA. Drumul expres va avea lungimea de 104 km, din care 81 km pe teritoriul județului Caraș-Severin, şi va cuprinde două sectoare de Drum Național, DN 58 Caransebeş – Reşiţa, respectiv DN 58 B, Reşiţa – Voiteg.
În ceea ce priveşte infrastructura feroviară, programul de investiţii prevede modernizarea liniei feroviare Caransebeș – Timișoara – Arad, proiectul având, printre altele, următoarele obiective: îmbunătăţirea infrastructurii căii ferate pentru creşterea vitezei de circulaţie la valori cuprinse între 120 şi 160 km/h, pe întregul tronson, mărirea capacităţii de tranzit la frontiere, dublarea liniei (ţinând cont de condiţiile de relief – predominant şes, dar mai ales de cererea de trafic preconizată), înlocuire/reabilitare poduri, podeţe, repararea sistemului de drenaj al căii ferate, îmbunătăţirea terasamentelor, modernizarea electrificării pe toată lungimea tronsonului (25 kV), modernizarea clădirilor staţiilor de călători, incluzând construcţiile pasarelelor şi ridicarea nivelului peroanelor.
Sonia BERGER