Primarul Gheorghe Roma, nevinovat… definitiv!


În cursul lunii martie a anului trecut, Tribunalul Arad a pronunţat sentinţa în Dosarul 8941/108/2013, în care fostul şef al APIA Caraş-Severin, Romică Anculia, fostul şef al Punctului de Lucru al SC „Grup Transport Feroviar” SRL Lugoj, Tudor Jurj, precum şi primarul comunei Slatina-Timiş, Gheorghe Roma, erau judecaţi pentru fraudarea, în anul 2011, a fondurilor europene acordate sub formă de subvenţii pentru întreţinerea pajiştilor.

Instanţa l-a achitat pe edilul din Slatina-Timiş pentru infracţiunile de luare de mită şi fals în înscrisuri sub semnătură privată comisă în formă continuată, de care acesta era acuzat. Totodată, Romică Anculia a fost condamnat la 3 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, dar a fost achitat pentru acuzaţia de complicitate la luare de mită. Tudor Jurj a fost condamnat la un an şi şase luni închisoare pentru dare de mită şi doi ani pentru cumpărare de influenţă, contopind pedepsele în pedeapsa cea mai grea, sporind-o cu şase luni, astfel că acesta va executa doi ani şi şase luni. El a fost achitat pentru acuzaţia de instigare la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată comisă în formă continuată.

Tribunalul Arad i-a achitat pe Romică Anculia, Tudor Jurj şi Gheorghe Roma de acuzaţia de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, prevăzută de art. 323 Cod Penal.

În termenul legal, atât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – DNA – Serviciul teritorial Timişoara, cât şi Romică Anculia şi Tudor Jurj au introdus apel împotriva Sentinţei penale 407/13.03.2014, pronunţată de Tribunalul Arad în Dosarul 8941/108/2013, acesta fiind judecat de Secţia Penală a Curţii de Apel Timişoara.

Printre altele, apărătorul lui Gheorghe Roma, primarul comunei Slatina-Timiş, a solicitat respingerea apelului declarat de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Timişoara, cerând să se ţină cont de faptul că clientul său nu a achiesat în niciun fel la propunerile venite din partea fostului şef al APIA Caraş-Severin, Romică Anculia, şi că nici nu s-a înţeles cu acesta să încheie cele cinci contracte pentru lucrări de întreţinere a pajiştilor cu firma lui Tudor Jurj, în schimbul primirii subvenţiilor, fapte pentru care a fost trimis în judecată. Aceste aspecte, a mai arătat avocatul, rezultă din convorbirile telefonice dintre cei doi.

În acest sens, în Încheierea de şedinţă din data de 13 noiembrie 2014, se arată că Romică Anculia îi explica lui Gheorghe Roma că ar putea închiria păşunile Primăriei Slatina-Timiş şi, odată scoase din administrarea instituţiei, ar putea dispune de subvenţii după bunul plac, sugestie respinsă de edil. Relevant în acest sens – se mai arată în Încheierea de şedinţă din 13 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara – sunt câteva înregistrări. „ANCULIA ROMICĂ: Faci încheiere pe cinci ani şi de acolo eşti singur pe pajişte; ROMA GHEORGHE: Nu-mi trebuie.” În continuarea discuţiei, după ce l-a asigurat pe primarul de Slatina-Timiş că în câteva zile îi va plăti subvenţiile, Romică Anculia a încercat să-l determine pe acesta să accepte primirea unor sume de bani pentru a se ralia activităţii infracţionale gândite de el, la care se asociase şi Tudor Jurj. „ANCULIA ROMICĂ: Ai 13 miliarde, înţelegi?; ROMA GHEORGHE: Da; ANCULIA ROMICĂ: Ce vrei să faci cu ei? Vrei să faci, vrei să-nveţi să faci bani? ROMA GHEORGHE: Mă, nu vreau să sar nici într-o extremă, nici într-alta.” Prin urmare – se mai arată în document –, aşa cum în mod corect a reţinut Instanţa de fond, Gheorghe Roma nu a fost de acord cu propunerea făcută de Romică Anculia, din transcrierea convorbirilor rezultând fără putinţă de tăgadă că acesta nu era de acord cu modalitatea propusă de fostul şef al APIA Caraş-Severin pentru obţinerea subvenţiilor.

În plus, apărătorul lui Gheorghe Roma a menţionat că lucrările de reabilitare a pajiştilor erau necesare şi s-au efectuat în strictă consonanţă cu fondurile europene pe care urma să le primească Primăria Slatina-Timiş, procesele-verbale fiind reale şi neputându-se susţine caracterul fals al vreunui înscris.

Astfel, în Şedinţa publică din 13 noiembrie 2014, Completul Curţii de Apel Timişoara a pronunţat Decizia Penală Nr. 963/A, prin care îl achită pe Gheorghe Roma, menţinând dispoziţiile Tribunalului Arad. De asemenea, a respins ca nefondate apelurile lui Romică Anculia şi Tudor Jurj şi a reţinut încadrarea juridică a infracţiunii de cumpărare de influenţă săvârşită de Tudor Jurj, obligând, în plus, pe fiecare apelant la plata a câte 200 de lei cheltuieli judiciare. Sentinţa 963/A, din 13 noiembrie 2014, a Curţii de Apel Timişoara este definitivă.

Adrian CRÂNGANU