Primăria Caransebeş are organigramă nouă. Şi mai vine una!


Cel mai important punct de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Caransebeş, de vineri, 30 martie, a fost aprobarea proiectului de hotărâre privind organigrama şi statul de personal pentru funcţiile publice şi contractuale din cadrul Aparatului de specialitate al primarului municipiului. De asemenea, s-a supus aprobării legislativului local desfiinţarea Serviciului Public Poliţia Locală Caransebeş, precum şi preluarea personalului din cadrul acestei structuri în acelaşi Aparat de specialitate al primarului.

În plenul şedinţei, consiliera liberală Andra Pleşa a venit cu un amendament, respectiv ca postul de şef de Cabinet al primarului să nu se desfiinţeze, aşa cum era prevăzut în forma iniţială a proiectului de hotărâre, însă, supusă la vot, propunerea a fost respinsă, cu atât mai mult cu cât ea nu a fost susţinută nici de Felix Borcean.

După şedinţă, edilul municipiului a explicat că această organigramă este una preliminară, deoarece va mai urma şi o a doua, care va avea repercusiuni în sensul restrângerii Aparatului de specialitate al primarului. „Aşa cum am propus, în momentul de faţă, în această organigramă, ca elemente mai deosebite ar fi trecerea Poliţiei locale în subordinea Primăriei, ca şi Serviciu, pentru a evita unele angajări pe posturile de jurişti sau pentru resurse umane. Un alt element a fost desfiinţarea funcţiei de şef de birou în Aparatul primarului, precum şi a funcţiei de director al Direcţiei de cadastru, aceasta devenind funcţie de şef serviciu, e o retrogradare, dar am schiţat cele două compartimente, Urbanism şi Cadastru, în subordinea arhitectului-şef, ca fiind două servicii, în rest fiind vorba despre transformări de funcţii de personal contractual, în personal public”, a spus Felix Borcean.

Până acum, a adăugat primarul municipiului, şi-au dat demisia, din diverse motive, cinci funcţionari – de la compartimentele juridic, mediu, cadrastru, precum şi peisagistul Primăriei. „Regretul meu este că, din cei cinci, patru erau persoane în care aveam mare încredere, erau şi tineri şi de perspectivă, şi nu m-a bucurat plecarea lor, ei nefiind în vederile mele pentru a fi retrogradaţi sau pentru a dispărea din organigrama Primăriei. În plan financiar, din punct de vedere al bugetului, da, este o relaxare plecarea lor”.

Referitor la viitoarea organigramă, edilul a adăugat că în cel mai scurt timp se va lucra la ea. „Dacă iau în calcul că la cea aprobată astăzi am lucrat aproape o lună, iar aprobarea de la Bucureşti ne-a venit după alte două luni, cred că la fel se va întâmpla şi cu următoarea. Ca să mă fac mai bine înţeles, şi în organigrama actuală au fost desfiinţate posturi, dar angajaţilor li s-a oferit o altă variantă, pentru că încă mai aveam posturi disponibile. Modalitatea cea mai corectă de a desfiinţa posturi a fost aceea de a schimba statutul personalului contractual în funcţionar public, tocmai pentru a putea organiza concursuri pe posturi, astfel că respectivele concursuri se vor da pe acelaşi nivel, între aceleaşi categorii de salariaţi”, a mai spus Felix Borcean.

Sonia BERGER