Interviu cu dr. Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România

– Domnule doctor, vă propun să începem dialogul nostru cu câteva date personale mai puţin cunoscute…

– Părinţii mei sunt bănăţeni – mama de la Berlişte, de lângă Oraviţa, iar tata de mai sus, de pe Gheorghe, de la Cărbunari, dar eu sunt născut şi crescut în Timişoara. Am absolvit Facultatea de Medicină Generală din Timişoara în 1978, an în care am venit la Timişoara ca stagiar, pentru 6 luni, şi iată sunt tot aici după 37 de ani. Am făcut un secundariat de chirurgie generală la Spitalul Floreasca din Bucureşti, prin concurs naţional, cum se făcea prin anii ’80, devenind medic specialist chirurg în 1989, am mai luat un doctorat în chirurgie, înainte de anul 2000, am mai făcut a doua specialitate în ortopedie-traumatologie în 2005 şi a treia în medicină legală în 2010. Din prima căsătorie am doi copii mari, care au plecat împreună cu mama lor în 1993, şi din a doua căsătorie am un copil, deci am trei copii şi trei nepoţi. Actuala soţie e bănăţeancă, din Banatul de Munte şi ea. Sunt împăcat cu mine, cu viaţa mea, şi foarte important este că soţia a înţeles ce înseamnă virtutea chirurgiei pentru viaţa unui medic. Cel care se face chirurg trebuie să-şi caleze toate activităţile în jurul profesiei, să fie disponibil la orice oră, la orice chemare, pentru oricine.

– Vreme de 22 de ani, între 1989 şi 2012, aţi condus Spitalul Municipal din Caransebeş, timp în care aţi reorganizat întreaga asistenţă sanitară a unităţii. În ce au constat eforturile pentru înzestrarea cu aparatură modernă şi în ce măsură noile dotări au dus la atragerea specialiştilor?

– Fiind un spital mic, aceste dotări nu s-au făcut uniform, ci în măsura posibilităţilor. Politica tuturor guvernelor din România a fost de a înzestra, de a dota şi retehnologiza spitalele mari, apoi spitalele judeţene şi abia la urmă, dacă a mai rămas ceva, spitalele municipale. În mare, din 4-5 secţii, câte erau în decembrie 1989, avem astăzi 13-14 secţii şi compartimente. Tot în ceea ce priveşte funcţionalitatea spitalului, am adus de la 4 linii de gardă la 11 linii de gardă. Apoi, a fost unul din primele cinci spitale din ţară în care am făcut Unitate de Primiri-Urgenţe, UPU, cum se numeşte astăzi. Tot unul din primele spitale din ţară a fost al nostru, în care am introdus sistemul DRG, adică bani de la Casa de Asigurări de Sănătate. Am angajat o pleiadă de medici tineri, care mâine ne vor lua locul, şi am adus specialişti în diverse domenii, iar atunci când n-am putut să facem faţă la toate cele 11 linii de gardă, am făcut contracte cu medici din alte părţi, care vin şi fac gărzile aici, ca să dăm continuitate acestui spital.

– La succesele înregistrate de Dv., ca manager al Spitalului din Caransebeş, care a fost contribuţia forurilor administraţiei locale?

– Până prin 2010, forul administrativ local n-a avut nici o posibilitate legală de a se implica în actul managerial al spitalului. După aceea a apărut Ordonanţa 48, prin care spitalul a trecut, ca management, în posesia Consiliului Local şi a Primăriei. Sigur, după aceea, împreună cu administraţia locală, am realizat un proiect european, în valoare de aproape 4 milioane de dolari, care înseamnă o imagistică performantă de nivel european, pentru Spitalul din Caransebeş, care funcţionează astăzi aici.

– Cum aţi sintetiza experienţa celor aproape 40 de ani de medicină practicată în provincie, în care, în loc să fiţi furat de comoditatea mediocrităţii, din contră, aţi dovedit că v-aţi depăşit condiţia…

– Nu ştiu dacă mi-am depăşit condiţia, pentru că eu sunt convins că puteam mai mult. Cred că am făcut ce am simţit că trebuie să fac şi nu m-au excedat eforturile, şi sunt dispus la altele în continuare…

– Dacă Dv. sunteţi modest, am să amintesc eu că, odată cu răspunderea managerială, aţi continuat să obţineţi mai întâi primariatul, în 1991, apoi doctoratul în ştiinţe medicale în 2000, şi din 1998 până de curând aţi fost şi vicepreşedintele Colegiului Medicilor din România. Ce v-a determinat la acest efort?

– Plăcerea de a gândi la profesia de medic, plăcerea de a gândi la ceea ce fac. Munca de medic nu este una mecanică, medicul trebuie să depăşească această condiţie, ca să fie cu adevărat medic şi lumea să-l respecte, ca pe doctorii de altădată, trebuie să gândească la ceea ce face, la dogma profesiei sale, să pună în practică preceptele filosofice care decurg din morala profesiei medicale. Astea trebuie să te ducă să gândeşti la o morală comună a tuturor oamenilor care practică profesia, şi preocuparea asta constantă este aceea care m-a dus în Colegiul Medicilor, pe acest mesaj am fost ales şi reales în acest for.

– De-a lungul anilor aţi avut şi intervenţii deosebite pe plan profesional? Ce concluzii aţi desprins în urma acestora?

– Concluzia este că nimic nu te îndreptăţeşte ca medic să crezi că într-o zi vei ajunge şi tu să fii bolnav, şi asta te face să-l tratezi pe cel care ajunge în patul din spital ca pe fratele tău, cu toată ştiinţa ta, cu toată dragostea, cu tot sufletul, aşa cum te-ai trata pe tine. Lumea crede că medicul este un om fericit. Medicul este încărcat de o tristeţe incomensurabilă. Imaginaţi-vă Dv. un medic neonatolog, care tratează copii nou-născuţi cu malformaţii, cu cancere… Cât de mare o fi tristeţea lui, cu care se duce acasă la copiii lui… Cât de mare o fi tristeţea unui medic chirurg sau a cardiologului, care, prin natura profesiei sale, pierde bolnavi? Sigur, nu te duci pe stradă să spui că eşti trist, mergi înainte, dar tristeţea se adună.

– De puţin timp sunteţi preşedintele Colegiului Medicilor din România, după ce mulţi ani aţi fost vicepreşedinte. Ce vă propuneţi să realizaţi în această calitate până la viitoarele alegeri?

– Acesta este un organism naţional de drept public, al unui corp profesional cu 45.000 de membri. Nu poţi să-ţi propui să modifici structural politica Colegiului, aşa cum a fost ea structurată timp de 7 ani de altă conducere. Cum obiectivele C.M.R. sunt stabilite de lege, ele trebuie urmărite în continuare şi făcute bine. Orice facem în plus, orice protocoale de colaborare cu asociaţii de pacienţi, cu avocatul poporului, orice este în legătură cu profesia medicală este bine venit şi o vom face.

– Domnule doctor, după patru decenii de când v-aţi ales acest domeniu de activitate, vă rog să ne spuneţi ce ar trebui să aibă un tânăr pentru a-şi alege această profesie? Mă refer la structura psihologică, pentru ca în timp să poată deveni un foarte bun medic.

– Să-şi organizeze viaţa în jurul profesiei sale. Să nu creadă că a fi medic înseamnă o viaţă funcţionărească, de la ora 8 la 13, şi apoi pleacă acasă. Să-şi organizeze întreaga viaţă în jurul profesiei sale. Să-şi iubească pacienţii. Să caute să înveţe de la toţi cei dinaintea lui şi de la bolnavii săi, pentru că de la bolnavi învaţă mai bine decât de la maeştrii săi.

Titus CRIŞCIU