Poliţiştii locali caransebeşeni se perfecţionează la Drobeta-Turnu Severin


15 poliţişti locali din cadrul Serviciului Public Poliţia Locală Caransebeş au plecat la cursul de formare iniţială organizat în perioada 5 septembrie-2 decembrie, la Punctul de Şcolarizare –  Şcoala de Perfecţionare și Pregătire a Personalului Poliţiei de Frontieră Drobeta-Turnu Severin.

Potrivit art. 18, alin. (1) din Legea poliţiei locale Nr. 155/2010, „După numirea în funcţie, poliţiştii locali care au atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice, precum şi cei cu atribuţii în domeniul circulaţiei rutiere, proveniţi din structurile poliţiei comunitare, sunt obligaţi ca, în termen de 6 ani, să urmeze un program de formare iniţială organizat într-o instituţie de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne”.

De asemenea, în conformitate cu art. 18, alin. (2) din Legea poliţiei locale Nr. 155/2010, „După numirea în funcţie, poliţiştii locali care au atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice, precum şi cei cu atribuţii în domeniul circulaţiei rutiere, selecţionaţi ulterior operaţionalizării structurilor poliţiei locale, în condiţiile art. 3, alin. (1), precum şi cei selecţionaţi în vederea încadrării posturilor structurilor de poliţie locală înfiinţate în condiţiile art. 3, alin. (2), sunt obligaţi ca, în termen de un an, să urmeze un program de formare iniţială organizat într-o instituţie de învăţământ din cadrul Ministerului Afacerilor Interne”.

În baza Ordinului Nr. 25/2016 privind formarea iniţială, în anul 2016, în instituţiile de formare ale Ministerului Afacerilor Interne a poliţiştilor locali cu atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice şi în domeniul circulaţiei rutiere, au fost stabilite Centrele de formare iniţială, se arată într-un comunicat al Serviciului Public Poliţia Locală Caransebeş.

Astfel, în dimineaţa de 5 septembrie, 15 poliţişti locali s-au prezentat la sediul instituţiei caransebeşene, în uniformă nouă, pregătiţi să-şi dea toată silinţa pentru a obţine rezultate performante la cursul de formare iniţială din Centrul de Şcolarizare Drobeta-Turnu Severin.

Politiştii locali care participă la curs vor beneficia de un curriculum complex, extrem de util şi relevant pentru activitatea profesională, punând în aplicare cunoştinţele dobândite, ceea ce va duce la o relaţionare mult mai eficientă cu cetăţeanul.

Bogdan NAUM