O nouă donaţie pentru Spitalul din Caransebeș


La mijlocul săptămânii trecute, la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș au ajuns două transporturi de aparatură medicală, acestea fiind aduse de la un spital belgian care a intrat în procedura de reabilitare.

În două zile, au sosit la noi două transporturi de la un spital din Mechelen – Belgia, cu aparate în stare foarte bună, şi vorbim de paturi, paturi de reanimare, ecograf, scaune de transport bolnavi sau scaune cu rotile. De o parte din acest transport beneficiază și Asociația Surorilor Franciscane, cu care colaborăm îndeaproape și care sunt cuprinse și ele în acest proiect demarat în luna octombrie a anului trecut şi care are o valoare totală de 78.000 de euro. Prin acest proiect se vor putea efectua noi investigații precum bronhoscopia, copiii în stare gravă putând fi monitorizați cu aparatură complexă. A mai fost achiziționat și un defibrilator pentru Secția de Anestezie-Terapie Intensivă şi, de asemenea, vor mai fi cumpărate un bronhoscop şi două monitoare funcţii vitale pentru copii. Sperăm să dăm o mână de ajutor pentru înnoirea și buna funcționare a spitalului, suntem la jumătatea proiectului, îl vom duce la bun sfârșit până în această toamnă”, a declarat medicul Dan Tocuț, care este şi membru al Clubului Rotary Caransebeș.

Donația este rodul colaborării dintre Cluburile Rotary Caransebeș, Meerbusch-Büderich – Germania, Houhalen din Belgia, Linz – Austria, Pancevo – Serbia şi Uffenheim din Germania, în cadrul unui proiect Global Grant, de dotare a spitalului caransebeșean.

Bianca METEŞ