Planuri mari pentru Muntele Mic


După ce, acum câteva luni, pe Muntele Mic au fost săpate fundaţiile pentru o instalaţie modernă de cablu, cu ajutorul elicopterului, recent au fost montaţi stâlpii de susţinere ai telescaunului care va funcţiona pe un traseu cu o lungime de aproape 2 kilometri.

„Împreună cu un partener strategic lucrăm la montarea unui telescaun performant, cu capacitate de transport de 2.000 de persoane pe oră. Practic, punem în aplicare proiectul meu pentru Nedeea. Vreau să arătăm partea bună a Muntelui Mic şi să demonstrăm că aici se poate schia la nivel european. În privinţa unităţilor de cazare, mai sunt multe de pus la punct, însă sper ca toţi cei interesaţi să îşi facă treaba cu seriozitate şi să facem tot ce se poate pentru a aduce în zonă cât mai mulţi turişti” a declarat Romeo Dunca, care de câţiva ani încearcă să-şi dezvolte o afacere în această zonă, investiţia ridicându-se la aproximativ 4 milioane de euro.

Conform declaraţiilor omului de afaceri timişorean, pe traseul de aproape 3 kilometri se va putea schia şi în nocturnă, pârtia fiind dotată cu o instalaţie specială de iluminat, anul viitor urmând să fie aduse şi instalaţii de producere a zăpezii artificiale.

Bogdan NAUM