Pentru Scorilo, Iepuraşul s-a numit, sâmbătă, Ionescu


FC Scorilo – Minerul Anina 2-1 (0-1)

Sâmbătă, 3 aprilie, formaţia caransebeşeană Scorilo a întâlnit pe teren propriu, în cadrul celei de a XXI-a etape a Ligii a IV-a la fotbal, pe Minerul Anina. Ca de aproape fiecare dată, băieţii antrenaţi de Ion Ibric au trecut prin mari emoţii, fiind conduşi, timp de 73 de minute, pe tabela de marcaj. Egalarea a adus-o Puiu, printr-o lovitură de pedeapsă executată de două ori, golul victoriei venind cu doar două minute înainte de final, atunci când Ionescu a deviat cu capul o centrare a lui Geneţ. (S. Rogoz)

Chiar dacă a debutat cu un minut de reculegere ţinut în memoria marelui fotbalist Bebe Iovănescu, care a încetat din viaţă la 56 de ani şi care, la doar 16 ani, pleca de la Caransebeş la Steaua Bucureşti, întâlnirea de sâmbătă, 3 aprilie, dintre echipa locală Scorilo şi Minerul Anina, nu a avut nimic din pietatea momentului din startul partidei. În primele 10 minute, jocul s-a desfăşurat într-o notă evidentă de echilibru, la mijlocul terenului, niciuna dintre formaţii neavând vreo ocazie clară de poartă, ambele combatante fiind parcă preocupate mai mult să facă faza defensivă şi în primul rând să nu piardă posesia mingii. În aceste condiţii, primul şut la poartă a venit abia în minutul 11, el aparţinând lui Moldovan, care a tras de la 30 de metri, mingea fiind prinsă uşor de Laitin. Într-o izbucnire de orgoliu, două minute mai târziu Stanca putea să deschidă scorul, însă, după ce a pătruns excelent în careul advers pe dreapta, a călcat pe minge la doar 8 metri de poarta lui Străin. Scorilo s-a menţinut mai mult în atac, dar fără să pună probleme cu adevărat serioase oaspeţilor, poate cu excepţia fazei din minutul 18, când mingea şutată de Stanca, de la 16 metri, a fost deviată de un apărător, iar Ionescu, venit în atac, a furat-o din faţa portarului, însă ,,capul” său a trecut peste poartă. Minerii şi-au văzut cu tenacitate de joc şi, în minutul 20, au primit de la centralul Cosmin Corocan o lovitură liberă de la 30 de metri lateral-dreapta, după un fault al lui Geneţ la Călina. A executat Moldovan, în forţă, în careu, mingea a fost bâlbâită şi de gazde şi de oaspeţi, a traversat careul, găsindu-l într-un final pe Rus, care, de la 8 metri, a tras la colţul scurt în poarta goală, deschizând scorul, împotriva cursului jocului.

La fel cum s-a întâmplat în majoritatea meciurilor susţinute până acum, după primirea golului Scorilo a ieşit şi mai hotărâtă la atac, însă şutul din lovitură liberă de la 25 de metri, din minutul 25, al lui Puiu, a trecut peste poarta adversă. Gazdele au început să apese mai tare pedala de acceleraţie, astfel că, în minutul 27, după un corner executat de pe dreapta de Ionescu, mingea a fost deviată cu capul pe spate, iar Ivanici a pus latul de la numai 8 metri, însă balonul a trecut la doar câţiva centimetri de butul drept al porţii lui Străin. Asaltul gazdelor a continuat, iar jocul a început să capete accente dure, ceea ce a dus la împuţinarea fazelor de poartă şi înmulţirea loviturilor libere dictate de Cosmin Corocan. Astfel, abia în minutul 36 Stanca a mai ajuns să-l angajeze mai periculos pe dreapta pe Arnăut, acesta a centrat, mingea a traversat tot careul, şutul frumos al lui Puiu, de la 10 metri, pe jos, la colţul scurt, fiind respins cu dificultate de lângă bară de Străin. De o bună perioadă de timp, oaspeţii nu mai reuşiseră să iasă din jumătatea proprie de teren, dar Scorilo a ratat în continuare, ultimele trei faze mai importante aparţinând lui Ivanici, în minutul 41, lui Ionescu, în minutul 43, mingea trimisă de el traversând careul fără să fie atinsă de vreun caransebeşean, şi lui Damian, care, în ultimul minut din prima repriză, nu a reuşit să înţepe, de la numai 7 metri, balonul centrat de pe dreapta.

În partea a doua a jocului, gazdele au regândit tactica, încercând să renunţe la centrările înalte din cauza lui Şchiopu, un adevărat turn de control montat în careul oaspeţilor. Gazdele s-au străduit să desfacă jocul pe flancuri, însă mai toate acţiunile lor au fost stopate prin fault sau mingi trimise mult peste gardul stadionului. Şi a venit minutul 73, moment în care Stanca a pătruns în careu pe dreapta, fiind împins de Rus, fază la care Cosmin Corocan a arătat fără ezitare punctul cu var. A executat sec Puiu, în dreapta portarului Străin, rămas ţintuit pe centrul porţii, însă lovitura de pedeapsă s-a repetat, pe motiv că atacantul caransebeşean s-ar fi oprit o fracţiune de secundă înainte de a trage. A bătut tot Puiu, şi tot în acelaşi loc, şi, deşi a ghicit colţul, Străin nu s-a putut opune egalării.

Ceea ce s-a întâmplat în continuare a fost o nebunie, cu Scorilo dezlănţuită, atacând cu toate liniile, în replică minerii bubuind toate mingile cât mai departe de teren, în speranţa câştigării şi măcar a unei secunde din timpul de joc. În minutul 73, Ionescu, servit excelent de Stanca, a tras frumos din alergare, de la 14 metri, însă Străin a fost la post. Asediul la poarta Aninei a continuat, aproape toate mingile ajungând în careu, minerii apărându-se efectiv la sacrificiu, cu preţul accidentărilor. În minutul 85 gazdele au mai cerut un penalty, după ce Ştefănuţ a fost împins în dreptul punctului de la 11 metri, dar Cosmin Corocan a rămas insensibil la căderea caransebeşeanului. În ultimul minut regulamentar de joc, Ion Ibric a făcut o schimbare care avea să se dovedească inspirată, introducându-l pe Bihoneţ în locul lui Puiu. După numai două minute, noul intrat a fost faultat brutal la 20 de metri, lateral dreapta. Lovitura liberă a fost executată de Geneţ, în mijlocul careului, de unde Ionescu a deviat-o cu capul, dintr-un buchet de jucători.

Şi aşa se termină povestea Iepuraşului…

FC Scorilo: Laitin, Vela, Arnăut, Ionescu, Ivanici, Geneţ, Puiu (min. 90, Bihoneţ), Patrona, Damian, Stanca, Ştefănuţ; rezerve: Semenescu, Puşchiţă, Urs, Ibric. Antrenor, Ion Ibric.

A arbitrat la centru Cosmin Corocan, asistat la cele două linii de Sorin Sandu şi Ion Stoian.

Observatori: Nicodim Macarie şi Dorinel Iacob.

  • În întâlnirea de juniori, s-au impus tinerii de la FC Scorilo, care au învins cu scorul de 4-0.

Rezultatele complete ale etapei a XXI-a:

  • Moldova Nouă – Arsenal Reşiţa 4-2 (3-0);
  • Băile Herculane – Metalul Oţelu Roşu 1-3 (1-2);
  • Nera Bozovici – Oraviţa 5-0 (3-0);
  • Negrea Reşiţa – Voinţa Lupac 2-0 (1-0);
  • Minerul Dognecea – Bistra Glimboca 1-0 (1-0);
  • Prolaz Karasevo – Autocatania Caransebeş 0-4 (0-1);
  • Metalul Bocşa – Berzasca 2-1 (2-1);
  • Scorilo Caransebeş – Minerul Anina 2-1 (0-1);
  • Gloria Reşiţa a stat.
Clasament Liga a IV-a

1

Autocatania Caransebeş

20

16

1

3

75

12

49

2

Gloria Reşiţa

19

15

1

3

53

18

46

3

Voinţa Lupac

19

14

3

2

74

20

45

4

Metalul Bocşa

20

13

1

6

39

31

40

5

Moldova Nouă

20

11

4

5

40

15

37

6

Scorilo Caransebeş

20

11

2

7

39

21

35

7

Berzasca

20

9

3

8

36

34

30

8

Metalul Oţelu Roşu

19

9

1

9

44

40

28

9

Bistra Glimboca

20

8

3

9

35

26

27

10

Nera Bozovici

20

8

3

9

34

29

27

11

Minerul Anina

20

7

5

8

26

33

26

12

Oraviţa

19

6

1

12

42

62

19

13

Prolaz Karasevo

20

6

0

14

30

49

18

14

Negrea Reşiţa

20

4

4

12

22

61

16

15

Băile Herculane

20

5

0

15

25

63

15

16

Arsenal Reşiţa

20

4

2

14

22

64

14

17

Minerul Dognecea

20

4

2

14

22

80

14

Etapa viitoare, a XXII-a, sâmbătă, 10 aprilie: Oraviţa – Negrea Reşiţa; Autocatania Caransebeş – Moldova Nouă; Metalul Bocşa – Prolaz Karasevo; Arsenal Reşiţa – Minerul Dognecea; Voinţa Lupac – Scorilo Caransebeş; Metalul Oţelu Roşu – Nera Bozovici; Gloria Reşiţa – Băile Herculane; Berzasca – Minerul Anina; Bistra Glimboca stă.

Rubrică realizată de Sorin ROGOZ