Pariul cu incompetenţa


Începând de anul acesta, ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană se dau pe cupoane individuale. Tichetele, fără valoare financiară, au ajuns la persoanele vizate – şi nu numai! – până la sfârşitul lunii octombrie. Astfel, conform estimărilor ministrului Fondurilor Europene, aproximativ 3,3 milioane de români vor primi alimente gratuite, prin noul program pentru ajutorarea persoanelor defavorizate, finanţat cu peste 440 de milioane de euro. Pachetele vor fi distribuite doar pe baza unor cupoane securizate, care conţin numele, prenumele şi CNP-ul beneficiarului. Pachetele conţin 4 litri de ulei, 4 kg de zahăr, 6 kg de făină albă, 6 kg de mălai, două pungi (400 gr.) de paste făinoase, 8 conserve de carne de porc de câte 300 gr., 6 conserve de 300 gr. de carne de vită şi 10 conserve de pateu de ficat, de 200 gr. fiecare.

Ministerul Fondurilor Europene va organiza licitaţia pentru alimente pe câte două sau trei judeţe, pentru a evita sincopele, în caz de contestaţii.

Conform legii, alimentele de la Uniunea Europeană sunt destinate persoanelor care au venit minim garantat, şomerilor cu venituri sub 400 de lei, pensionarilor, invalizilor, veteranilor de război, revoluţionarilor şi, mai nou, beneficiarilor alocaţiei de susţinere a familiei, şi vor fi distribuite după data de 16 noiembrie.

Până aici, toate bune şi frumoase, însă, în ultima vreme, ni s-au semnalat tot mai multe anomalii în funcţionarea acestui sistem care ar trebui să-i ajute pe cei cu adevărat aflaţi în nevoie. Dintre documentele care au ajuns în posesia noastră, vă prezentăm un singur caz, care ni se pare edificator pentru debandada tichetelor, şi anume al unui cetăţean din Caransebeş, în vârstă de 56 de ani, care a primit un asemenea talon, deşi are o pensie de 1.024 de lei, ceea ce, dacă e să fim cinstiţi, în ziua de azi, nu e de ici, de colo.

Se pare însă ca acest caz nu este nici pe departe cel mai grav, unii colegi de breaslă deţinând un cupon de pensie de 1.800 de lei, al cărui posesor a primit şi el un talon cu care îşi poate ridica ajutoarele oferite de UE. Prin cele relatate nu vrem să insinuăm absolut nimic, ci o spunem pe şleau: nu de cadouri electorale credem că e vorbă, ci pur şi simplu de incompetenţă crasă din partea celor care au întocmit tabelele cu beneficiari! Şi suntem în stare să pariem până la ultimul bănuţ, cu oricine, că nici de această dată nimeni nu va păţi nimic. Se bagă cineva?

Bogdan NAUM