E jale!


Caraş-Severinul se numără printre primele zece judeţe cu cea mai mare rată a şomajului, din ţară, cu o cifră de 11,2 la sută, ceea ce înseamnă un număr de 14.423 de şomeri, dintre care nu mai puţin de 13.882 provin din mediul privat. Doar în luna ianuarie, şomajul a înregistrat o creştere de 0,3 procente, ceea ce înseamnă că, la nivel naţional, 31.599 de oameni au rămas fără un loc de muncă. Conform previziunilor specialiştilor, şomajul va continua să crească, mai ales că în sectorul public au fost anunţate deja 100.000 de disponibilizări. La Caransebeş erau înregistraţi luna trecută 859 de şomeri, cu 474 mai mulţi decât în ianuarie 2009. Chiar şi aşa, comparativ cu alte oraşe din judeţ, în municipiul de pe Timiş şi Sebeş există societăţi care încă mai fac angajări. (C. Senco)

Într-un clasament al primelor 10 judeţe în care şomajul este printre cele mai crescute din ţară, Caraş-Severinul ocupă un periculos loc 9, cu o cifră de 11,2 la sută, respectiv cu 14.423 de şomeri, din care 13.882 provin din mediul privat. Locul întâi în acest top este ocupat de judeţul Mehedinţi, unde rata şomajului a ajuns la 14,5 procente. De altfel, anul 2010 nu a început deloc bine, dacă ne referim la evoluţia ratei şomajului, care a urcat cu 0,3 puncte procentuale doar în luna ianuarie, ajungând la 8,1 la sută la nivel naţional. Mai exact, în luna ianuarie, 31.599 de persoane din sectorul privat sau cel public au devenit şomere, numărul total al acestora depăşind 740.000.

Potrivit specialiştilor, şomajul va mai continua să crească, pentru că încă nu s-a ajuns la punctul de maxim şi, de asemenea, încă se mai aşteaptă disponibilizările celor aproximativ 100.000 de persoane, anunţate în sectorul public.

Pentru redresarea, într-o oarecare măsură, a situaţiei, în perioada următoare, guvernanţii intenţionează să emită un act normativ prin care firmele care angajează şomeri să beneficieze de anumite deduceri fiscale la plata contribuţiilor de asigurări sociale, astfel încât mediul de afaceri să fie ajutat, pe de o parte în vederea depăşirii situaţiei de criză şi, în al doilea rând, pentru a salva locurile de muncă. O asemenea propunere legislativă ar puitea fi adoptată până la sfârşitul lunii februarie.

Măsura ar fi absolut necesară, în condiţiile în care, în ianuarie, numărul locurilor de muncă s-a redus cu 31.599, cifra şomerilor atingând nivelul maxim din martie 2003, de 740.982, ce corespunde unei rate a şomajului de 8,1 la sută.

În prima lună a anului, la Agenţia Locală de Ocupare a Forţei de Muncă din Caransebeş, erau înregistraţi 859 de şomeri, din care 762 beneficiază de indemnizaţii. Potrivit directorului A.L.O.F.M. Caransebeş, Nicolae Novăcescu, în ianuarie, rata şomajului la femei era de 4,19 procente, iar în rândul bărbaţilor de 4,44 la sută.

Faţă de 11,2 cât se înregistrează în judeţ, municipiul Caransebeş are un procent foarte mic, coborând astfel media judeţului, care ar fi fost mult mai mare dacă se înregistrau şi aici şomeri la nivelul municipiului Reşiţa, Bocşa, sau a altor localităţi din judeţ.

Dacă ne referim la faptul că zilnic fac naveta patru autocare cu muncitori de la Reşiţa la Caransebeş, când înainte de revoluţie naveta se făcea spre locul de muncă invers, de la Caransebeş spre Reşiţa, putem spune că municipiul de pe Timiş şi Sebeş, a devenit un El Dorado pentru cei care caută un loc de muncă într-un oraş cu una din cele mai coborâte cifre de şomeri din ţară.

Carmen SENCO