„Oul roşu şi frumos”, la Mall


Grădinița cu Program Prelungit Nr. 4 din Caransebeș, în colaborare cu Colegiul Național „C.D. Loga” şi Centrul de Servicii Sociale „Sfântul Vasile cel Mare” organizează joi, 6 aprilie, la ora 10, în incinta Euro Shopping Mall Caransebeș, expoziţia cu vânzare în scop caritabil intitulată „Oul roşu şi frumos, de Învierea lui Hristos”. Manifestarea, ajunsă la ediţia a VI-a, se desfăşoară în cadrul Proiectului local interinstituțional „Zâmbete de Copii”.

Copiii de la grădiniţă sunt coordonaţi de director Anișoara Drăghin şi de cadrele didactice Alina Balint, Nicoleta Barbu, Patricia Bona, Tincuța Bona Tarța, Marinela Boeriu, Florina Chiriac, Silvia Davidescu, Neluța Dragomir, Ionela Ianculescu, Simona Ion, Monica Munteanu Urban, Delia Oprea, Emanuela Rada, Cristina Șimonia şi Maria Țuican, iar elevii de la „C.D. Loga” de prof. Cecilia Clipa, Centrul de Servicii Sociale fiind reprezentat de directorul instituţiei, preot Ioan Liviu Bojin.

Banii adunați din vânzarea obiectelor confecționate și pictate de colectivul grădiniței, împreună cu preșcolarii și elevii practicanți de la Colegiul Național „C.D. Loga” vor fi donați Centrului de Servicii Sociale „Sfântul Vasile cel Mare” din Caransebeș. (M. Doman)