Oameni, fapte şi locuri: „Mi-s bănăţan în ţoalili miăle”


Expresia simbolizează mândria bănăţenilor faţă de portul şi ţinutul locuit de ei, izvorâte din vremuri străvechi, primind noi valenţe în anumite perioade ale istoriei acestui teritoriu, ceea ce mă determină să-ncerc să abordez acest subiect şi prin argumente bazate pe istorie şi tradiţie, să descifrez măcar o parte din tainele lui.

Din fericire, anumite perioade din istoria Banatului au fost consemnate în înscrisurile oficiale ale vremii, referitor la organizarea sa socială şi militară şi evoluţia în timp a acestui ţinut. Odată cu recucerirea Banatului de la Imperiul Otoman, începe organizarea administrativă şi militară a teritoriului, cu impact direct asupra locuitorilor, care, indiferent de stăpânire, au rămas fideli locurilor natale, pe care nu le-au părăsit decât forţaţi de împrejurări şi revenind întotdeauna la vatra strămoşească.

Avându-se în vedere că o parte a Banatului se găsea la graniţa dintre Imperiile Otoman şi Habsburgic, s-a hotărât ca acest ţinut să aibă o organizare militară menită să supravegheze şi să apere hotarul. În acest sens, în anul 1769, prin Decret imperial, se înfiinţează Unităţi militare pentru paza graniţei, populaţia locală văzându-se constrânsă să accepte această situaţie, iar multele opoziţii, chiar cu riscul strămutării unor localităţi, să treneze includerea lor în aceste unităţi până în anul 1775.

Locuitorii din Rusca-Teregova, prin reprezentanţii lor, ale căror nume sunt consemnate în documentele vremii, acceptă, încă de la început, să intre în componenţa acestor unităţi, organizate la început sub formă de companii şi, ulterior, în regiment grăniceresc. Odată cu înfiinţarea acestor unităţi, sunt emise şi regulamente privitoare la Serviciul de graniţă, precum şi la Posturile de pază, care, în hotarul istoric a localităţii Rusca, se întindeau de la Vârful Babii până la Olanu. Datorită acestui fapt, în Rusca se construieşte o Casă grănicerească ce mai există şi astăzi, şi un Post de supraveghere a serviciului de pază, cunoscut printre localnici sub numele de Comandă, ale cărui ruine se mai văd şi astăzi lângă Plaiul Ostreş, în Poiana Ruschii.

Deşi s-a stabilit şi uniforma celor ce păzeau graniţa, mult timp acest deziderat a fost înfăptuit doar de către gradaţi, oamenii locului, înrolaţi în aceste unităţi, făcând de pază în ţoalele lor, denumirea îmbunătăţită putând sta la baza expresiei din titlul articolului.

Deşi o opinie poate părea ca o picătură de apă într-un ocean, trebuie să recunoaştem că nici acesta nu poate exista fără minuscula celulă generatoare.

Nicolae MOACĂ