La Caransebeş, 40 de rromi, în două camere


Administraţia locală a sesizat că, în ultima perioadă, Caransebeşul se confruntă cu un aflux de cetăţeni din alte localităţi, în special din zona Ardealului, aceştia fiind în marea lor majoritate de etnie rromă. Conform declaraţiilor primarului municipiului, Marcel Vela, proprietarii de clădiri le pun la dispoziţie spaţii pentru care percep chirie, însă problema o constituie condiţiile în care locuiesc „oaspeţii” municipiului.

De exemplu – a spus edilul –, într-o casă cu doar două camere stau 40 de rromi veniţi din judeţul Sălaj. În acest context, am propus Consiliului local adoptarea unor reglementări prin care să fie respectată legea cu referire la spaţiile locative şi cu suprafeţele alocate pentru ca un cetăţean să poată trăi în mod civilizat, dar şi în ceea ce priveşte înregistrarea la instituţiile abilitate pentru a ţine evidenţa populaţiei şi a urmări ordinea şi liniştea publică în municipiul Caransebeş. Sperăm ca drepturile proprietarilor de a închiria aceste spaţii să intre în consonanţă cu legea, iar cei care doresc să închirieze sau să pună la dispoziţie unor grupuri numeroase spaţiile din Caransebeş, şi aşa destul de puţine, să ştie că în această hotărâre de consiliu local sunt prevăzute şi măsuri coercitive”.

Amenzile, în acest caz, sunt cuprinse între 1.500 şi 2.500 de lei.

Sonia BERGER