Horoscop


Berbec

Barometrul dv. afectiv va atinge limita superioară. Veţi avea nenumărate ocazii de a vă petrece timpul liber în compania persoanei iubite, ceea ce vă va ajuta să vă relaxaţi într-o oarecare măsură. Nu este momentul să vă manifestaţi suspiciunile. Nu daţi curs pornirilor impulsive, dacă doriţi să aveţi o săptămână liniştită. În plan financiar, totul decurge normal.

Taur

În această perioadă veţi avea parte de multă muncă şi de stres. Vă veţi implica în activităţi dintre cele mai diverse şi vă veţi lovi de tot felul de obstacole. Din fericire, perseverenţa de care daţi dovadă vă va ajuta să vă descurcaţi. Un coleg care încearcă să vă arate că este şi prieten vă va bârfi. Nu este un moment favorabil pentru a face investiţii importante.

Gemeni

Creativitatea şi răbdarea pe care le afişaţi vă recomandă pentru a lucra cu persoane mai tinere sau mai puţin experimentate. Veţi juca rol de mentor, iar asta vă dă o încredere deosebită în forţele proprii. Vreţi să vă exprimaţi exact aşa cum simţiţi şi să nu vi se impună restricţii pe niciun plan. Rutina zilnică este înlocuită sau condimentată cu activităţi pe care aproape că le-aţi uitat.

Rac

Sunteţi hotărât să începeţi un nou drum alături de partenerul de viaţă. Sunteţi convins că aţi găsit răspunsul la o chestiune delicată şi tocmai de aceea vreţi să vă faceţi planuri de viitor. Această perioadă va reprezenta un nou început. La serviciu, cunoştinţele pe care le-aţi dobândit în ultima vreme vă vor fi de folos pentru a rezolva viitoarele situaţii dificile.

Leu

Nu duceţi lipsă de energie, dar nu aveţi stare să faceţi ceva. Ar fi bine să nu vă implicaţi în mai multe activităţi odată, căci nu veţi reuşi decât să vă accentuaţi starea de agitaţie ce vă caracterizează în ultimul timp. Atenţie la regimul alimentar, deoarece aţi putea avea probleme cu aparatul digestiv. E posibil să survină evenimente neprevăzute, care pot să vă dea peste cap planurile.

Fecioară

La serviciu nu e exclus să aveţi parte de un succes mai puţin aşteptat. Unul dintre proiectele mai vechi ar putea fi pus în practică datorită sprijinului primit de la o persoană cu funcţie. Nu este cazul să insistaţi şi să vă susţineţi cu prea mare înverşunare punctele de vedere. Nu vă grăbiţi să vorbiţi şi să acţionaţi. Cel mai bine pentru dv. ar fi să acceptaţi sprijinul partenerului.  

Balanţă

Activităţile intelectuale vă avantajează şi vă dau posibilitatea să vă puneţi în valoare inteligenţa şi inspiraţia. Situaţia financiară nu se arată nemaipomenită, dar unele rezolvări ar putea să apară. Este foarte posibil să vi se propună o colaborare care vă va tenta. Totuşi, studiaţi cu atenţie toate detaliile înainte de a o accepta. În week-end, e posibil ca partenerul să vă facă o surpriză plăcută.

Scorpion

Comunicarea cu cei din jur nu va fi aşa cum v-o doriţi. Mare atenţie în cazul în care v-aţi propus să faceţi cuiva o promisiune, căci nu se ştie ce va urma. Îngrijiţi-vă sănătatea, deoarece este posibil ca o suferinţă mai veche să vă dea serios de furcă. Dacă vă veţi păstra ceva mai mult timp pentru odihnă, cu siguranţă vă veţi simţi mult mai bine din toate punctele de vedere.

Săgetător

Veţi putea încheia cu succes unele activităţi începute de mai mult timp, cu condiţia să nu vă asumaţi riscuri inutile. Acasă este posibil să se petreacă un eveniment ce vă va obliga să daţi dovadă de multă diplomaţie. Relaţia cu partenerul de viaţă va fi bulversată de tot felul de întâmplări neprevăzute. Încercaţi să le discutaţi în linişte cu acesta şi, mai ales, evitaţi să-i faceţi reproşuri.

Capricorn

Se profilează posibilitatea de a face ceva schimbări la locul de muncă, dar ar fi bine să nu vă pripiţi. Totuşi, având în vedere că vă aflaţi într-o perioadă bună din punct de vedere intelectual, deciziile luate în această perioadă se vor dovedi în scurt timp inspirate. Persoana iubită ar dori mai multă atenţie din partea dv. Încercaţi să vă găsiţi mai mult timp şi pentru ea.

Vărsător

Din punct de vedere sentimental, nevoia de stabilitate, de siguranţă, este foarte mare. Unele nemulţumiri mai vechi vă vor apăsa în continuare, dar nu este cazul să faceţi ceva în această direcţie. Lăsaţi lucrurile aşa cum sunt, căci ele se vor rezolva de la sine. Pe acasă veţi avea parte de tot felul de activităţi mărunte pe care, însă, le veţi rezolva din mers. Evitaţi luarea unei decizii importante.

Peşti

Vă implicaţi în prea multe activităţi şi de aceea sunteţi mai puţin eficient ca de obicei. Colegii vă vor sprijini şi astfel veţi depăşi mai uşor neplăcerile cotidiene. Un prieten v-ar putea ajuta să rezolvaţi o problemă mai delicată. Nu este momentul să vă exprimaţi nemulţumirile. Dacă doriţi să faceţi o schimbare de anvergură, ar fi bine să vă sfătuiţi cu cineva de încredere.