La doar 14 ani, Andrada Brîndușa Keszeg, din Oţelu Roşu, are publicate cinci volume de autor, două antologii și trei volume de beletristică, acestea din urmă fiind publicate anul acesta, în vacanța de vară.
Andrada a debutat în volum în anul 2017, cu antologia de poezie, eseu și proză „Momente“, iar anul următor a publicat cartea „Călătorind printre gânduri“, o antologie de poezie, eseu, proză și teatru, pentru ca anul acesta să publice la Galați, la Editura InfoRapArt, trei volume de beletristică, unul de poezie – „Metaforele copilăriei“, unul de proză – „Lumea sufletului meu“, și un volum de teatru intitulat „Pe scena vieții“.
Atât volumul de poezie, cât și cel de proză și teatru duc cititorul în lumea plină de culoare a copilăriei, o lume în care totul are o rezolvare. În poezia „Ariciul“, Andrada încearcă să-și găsească și un altfel de prieten, un prieten plin de ace: „M-am uitat la el mai bine,/ Dar s-a speriat de mine,/ Într-o minge s-a transformat,/ Când l-am atins, m-a înțepat./ Ace are, cred că o mie, / Parcă-s scoase din cutie,/ Puse unul lângă altul,/ Așa-i protejat, săracul“. Rezolvarea situației, transformarea mingii de ace în micuțul mamifer, un eventual prieten, a fost posibilă datorită răbdării. Așa cum Micul Prinț din povestea lui Antoine de Saint-Exupėry a avut răbdare să îmblânzească vulpea, și Andrada a avut răbdare cu ariciul. „După mai bine de-un ceas,/ Crezând că singur a rămas,/ Țepii el și i-a retras/ Și-am văzut doi ochi și un nas./ Ce frumos este ariciul! / Dacă nu și-ar scoate acul,/ Prieteni buni am rămânea,/ Dacă nu ar înțeapa“. În proza „Rândunelele“, păsările călătoare ce-și făceau cuibul primăvară de primăvară în grajdul casei întârzie să ajungă. „Într-o primăvară, rândunelele nu au mai venit. Le așteptam cu nerăbdare, dar în zadar. Cuibul era tot gol. Îmi imaginam că rătăciseră calea, dar cel mai greu de suportat era gândul că ele pieriseră pe drum. Astfel au trecut doi ani, ani în care cuibul rămas gol s-a degradat și a căzut. Nimic nu mai amintea de adăpostul rândunelelor, dar eu mă gândeam la ele“. Și aici totul are o rezolvare plină de lumină și speranță, așa cum numai sufletul unui copil poate să le zărească. „În primăvara următoare, două rândunele au apărut în grădina mea. Ușa grajdului era închisă, dar ele au intrat pe fereastră. Au intrat și au ieșit de câteva ori, apoi s-au apucat de treabă. În câteva zile, cuibul era gata. Îmi puneam mereu întrebarea: «Oare erau rândunelele crescute aici sau erau altele?». Își construiseră cuibul în același loc, chiar dacă din cel vechi nu mai rămăsese nimic. Coincidență sau nu, pentru mine nu mai conta. Mă bucuram că aveam rândunelele din nou aproape și speram din tot sufletul meu de copil să revină mereu aici, în cuibul lor cald“. Și în piesa de teatru „Ilie“, tot ce părea greu se rezolvă simplu, frumos, liniștitor. Copilul orfan, Ilie, este ajutat de preotul din sat și, la rândul lui, devine preot și slujitor în biserică.
Atât poeziile, cât și proza, dar și teatrul tinerei scriitoare abordează diferite teme precum copilăria, viața, dragostea față de locul natal, față de țară, dragostea față de de mamă, de familie, de bunici, natura, credința și tradițiile strămoșești. Multe dintre scrieri sunt moralizatoare, sunt realiste, inspirate din experiențele de viață, și aici aș putea enumera piese de teatru precum „În încercarea de a pierde timpul/ Despre rolul părinților în educația copiilor“, „Actor în rolul vieții“, „Lovindu-te de faima lumii“.
Foarte mult m-a impresionat și poezia „Dascălul“, în care Andrada aduce un omagiu celor care dăruiesc suflet din sufletul lor micuțelor vlăstare. „Dascălul e omul care/ Te-nconjoară cu răbdare,/ El îți dă zilnic povaţă,/ Lucruri bune te învață./ […]/ Dascălul e omul care/ Vrea să te vadă om mare,/ Pentru asta, mai concret,/ Merită doar respect“.
Sunt convinsă că Andrada, fetița îndrăgostită de cuvinte, după cum ea însăși mărturisește, peste ani și ani, o să fie printre acei iubitori ai condeiului ce se fac remarcați în literatură datorită muncii lor, talentului, răbdării, iubirii ce o au pentru lectură, pentru tainele cuvintelor, datorită încrederii că pot gusta și ei, asemenea lui Lucian Blaga, „apa din care bea curcubeul./ […] apa/ din care curcubeul/ își bea frumusețea și neființa“.
Totul în viață se realizează prin multă muncă, dăruire, încredere în propriile abilități, ştiind că, indiferent de obstacole, te poți ridica deasupra lor și zâmbi altor raze de soare.
Ana-Cristina POPESCU