Nu-l căutaţi pe Denis aici, ci în inimile voastre…


Un moment deosebit, prin încărcătura sa emoţională, s-a petrecut marţi, 1 iulie, la Jupa. Cu prilejul împlinirii a 40 de zile de la tragicul accident din 19 mai, în care şi-a pierdut viaţa, la doar 9 ani, Denis Florin Beica, aici s-au adunat 200 de persoane – rude, prieteni, preotul paroh Traian Alexandru Florei, consilierul local Stelian Cornea, învăţătoarea lui Denis, precum şi numeroşi localnici –, care au participat la un ceremonial în memoria celui prea devreme trecut în nefiinţă.

Pe un ecran, cei prezenţi au putut urmări scene din viaţa lui Denis, prezentarea fiind realizată cu un videoproiector, după care s-au lansat 150 de lampioane, care să lumineze calea pe care sufletul lui Denis s-a ridicat la Ceruri. 100 dintre acestea au fost cumpărate cu banii strânşi la biserică, după fiecare slujbă de duminică, celelalte 50 fiind donate de Stelian Cornea în numele Clubului Rotary Caransebeş.

Cu acelaşi prilej, pe locul unde s-a petrecut tragicul eveniment a fost sfinţită o placă comemorativă, realizată în amintirea lui Denis Florin Beica, pe care Dumnezeu, iubindu-l prea mult, l-a chemat atât de repede la El…

Mădălina DOMAN