Nemulţumirea unui preşedinte


VCM Piatra Neamţ – Banatul Caransebeş 3-0 (25-19, 25-15, 25-22)

Sâmbătă, 15 noiembrie, în Divizia A1 de volei s-a disputat etapa cu numărul 6, în care Banatul Caransebeş s-a deplasat la Piatra Neamţ. Chiar dacă au plecat în Moldova cu obiectivul de a obţine toate cele trei puncte, băieţii antrenaţi de Dan Banu şi Pavel Craia au făcut cel mai slab joc din această primă jumătate a turului Diviziei A1 şi au pierdut cu scorul de 3-0, pe seturi 25-19, 25-15, 25-22. Preşedintele clubului, Cristian Stepanescu, s-a arătat nemulţumit de evoluţia jucătorilor caransebeşeni.

După eşecul neaşteptat de la Piatra Neamţ, ne vedem nevoiţi să aplicăm câteva măsuri coercitive. Jucătorii, consideraţi printre cei mai buni din ţară, sunt cu salariile la zi, nu au de ce să se plângă. Ba, mai mult, am schimbat şi antrenorul pentru o îmbunătăţire a jocului din punct de vedere tehnico-tactic, însă rezultatele întârzie să apară. Noi, ca şi club, oferim toate condiţiile, însă cerem performanţă de la aceşti sportivi”, a spus Cristian Stepanescu.

La jumătatea turului, Banatul Caransebeş ocupă locul 10, cu 4 puncte, la egalitate cu ultimele două clasate, Phoenix Şimleu Silvaniei şi CSA Steaua Bucureşti. În etapa a VII-a, programată sâmbătă, 22 noiembrie, gugulanii vor juca în Sala Polivalentă din Teiuş cu CS Unirea Dej.

Sorin ROGOZ